Connect with us

Latrina România TV, despre marșul din Capitală: „Operațiune de tip paramilitar. Vor să dea o lovitură de stat”

Televiziunea controlată de Sebastian Ghiță a prezentat marșul organizat duminică seară pentru justiție, după cinci zile de proteste declanșate de publicarea documentarului „Justiție capturată” publicat de Recorder, drept „o lovitură de stat”.

UPDATE: La două ore de la relatare reporterului din Piata Universității, România TV titrează „operațiunea a eșuat” și că televiziunea „a apărat ordinea constituțională”. „Protestul se sparge”, a anunțat realizatoarea din studioul televiziunii.

Pe burtiera postului România TV scria cu majuscule „Operațiune de tip paramilitar ca o lovitură de stat” în timp ce rulau imagini în direct de la oamenii care s-au adunat în Piața Universității pentru a porni în marș spre Piața Victoriei.

Pe ecran au mai curs titluri precum: „Ofensiva Coldea-USR-Rezist, este alertă în structuri”, „Criminali, drogați și interlopi – Alături de reziști”, „Jandarmii apără România TV de hoardele rezist”.

Într-un colț era un promo cu titlul „Documentarul: Cine ne-a capturat țara”.

„Vor pleca acum în marș. Vor să dea o lovitură de stat justiției”

În acest timp, activistul Marian Moroșanu, cunoscut sub numele „Ceaușescu”, se aude cum îi strigă: „Cine te agresează, bă?”.

Reporterul își continuă relatarea în direct de la ora 18, iar activistul să țipe: „Ghiță, dă banii!”.

„Vor pleca acum în marș. Vor să dea o lovitură de stat justiției, doamnelor și domnilor. Vor să pună mâna pe justiției în aceste momente pentru că le este frică pentru oamenii lor”, a continuat angajatul România TV, referindu-se la documentarul Recorder ca fiind un „material propagandistic”.

Potrivit martorilor prezenți la marș, manifestanții au început să strige către reporterul România TV „Ghiță, coruptull!” și acesta a decis să iasă din mulțime.

Dosarele lui Sebastian Ghiță

La sfârșitului relatării, realizatoarea din studio a susținut că în spatele acțiunii este Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și spălare de bani, prin generalul de brigadă Elena Istode, supranumită „Anaconda” de postul de televiziune, care a condus Direcția de Securitate Economică de la SRI.

România TV a fost în luna noiembrie lider național în clasamentul posturile TV de știri, cu peste 200.000 de telespectatori pe minut.

Patronul România TV, Sebastian Ghiță, a scăpat de cinci dosare de corupție în care era cercetat. Fostul deputat PSD are șanse să scape și de al șaselea prin prescierea faptelor.