De ce avem nevoie de bănci mai multe: cartelul ține dobânzile ridicate

România are unul dintre cele mai mici numere de bănci raportat la populație și la dimensiunea economiei din Uniunea Europeană. În locul unei piețe concurențiale, avem un oligopol bancar care funcționează ca un cartel bine organizat. Aceiași trei–patru jucători impun dobânzi similare, comisioane aproape identice și condiții de creditare sufocante, fără teama că altcineva le va lua locul. Consecința? Țara rămâne blocată în sărăcie, iar cetățenii și firmele sunt împinse spre supraîndatorare.

Într-o economie normală, numărul mare de bănci înseamnă competiție: dobânzi mai mici, produse financiare inovatoare, presiune pe eficiență și un tratament mai corect față de clienți. La noi, însă, lipsa competiției permite băncilor să țină dobânzile la credite mult peste nivelul justificat economic, în timp ce dobânzile la depozite sunt ridicol de mici. Este o formă de exploatare legalizată, tolerată de instituții care ar trebui să protejeze consumatorii și dezvoltarea economică, nu profiturile unor grupuri restrânse.

Cartelul bancar blochează astfel pornirea motoarelor economiei reale. Firmele mici nu se pot finanța, agricultorii nu își pot extinde producția, antreprenorii sunt sufocați de costul creditului, iar tinerii care vor o locuință sunt împinși în imposibilitatea de a accesa credite decente. În aceste condiții, economia României rămâne subdezvoltată nu pentru că nu am avea oameni muncitori sau resurse, ci pentru că sistemul financiar funcționează ca o barieră, nu ca un accelerator.

De aceea, România are nevoie urgentă de o deschidere reală a pieței bancare, de intrarea unor noi bănci și de reguli care să încurajeze concurența, nu să conserve monopolul. Fără competiție, dobânzile vor rămâne ridicate, investițiile vor stagnă, iar românii vor continua să plătească scump pentru fiecare leu împrumutat. O țară modernă nu poate fi construită pe un sistem bancar închis și protejat, ci pe unul dinamic, divers și competitiv.