CSM a dat aviz negativ pe proiectul privind pensiile magistraților
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat, joi, un aviz negativ pentru noul proiect al pensiilor magistraților, au declarat surse oficiale. Avizul este consultativ, dar permite Guvernului să continue procedura de adoptare.
Avizul a fost adoptat cu votul tuturor membrilor CSM, cu excepția ministrului Justiției, Radu Marinescu, care s-a abținut.
CSM trebuie să trimită avizul la Guvern. Executivul s-a întrunit într-o ședință săptămânală, joi la ora 11.00, însă este posibil să nu primească avizul până la finalizarea acesteia. Cel mai probabil, imediat ce sosește avizul la Guvern, va fi convocată o ședință extraordinară pentru a aproba proiectul de lege privind pensiile magistraților.
În continuare, după adoptare, Guvernul va trimite proiectul la Parlament pentru a-și angaja răspunderea. Trebuie stabilit un termen – în cazuri de urgență, de obicei foarte scurt – în care parlamentarii de la toate partidele pot depune amendamente la proiect. Urmează o nouă ședință în care Guvernul decide dacă acceptă vreunul dintre amendamentele propuse de parlamentari.
Ulterior, este convocată ședința plenului reunit al Parlamentului în care premierul Ilie Bolojan împreună cu membrii Guvernului își angajează răspunderea.
Apoi poate fi depusă o moțiune de cenzură și, de asemenea, proiectul poate fi contestat la Curtea Constituțională.
Jalonul din PNRR
Guvernul a anunțat în mai multe rânduri că reforma pensiilor magistraților reprezintă un jalon din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) care trebuia îndeplinit până pe 28 noiembrie. De acest jalon este condiționată suma de 231 de milioane de euro.
Autoritățile de la București mizează acum pe „flexibilitatea” Comisiei Europene, în condițiile în care până mâine (28 noiembrie) proiectul va fi trimis Parlamentului și declanșată procedura de angajare a răspunderii Guvernului.