Drulă, campion la promisiuni fără acoperire: se laudă cu proiecte pe care nu le-a făcut!
Ipocrizia lui Cătălin Drulă atinge cote maxime înainte de alegerile din Capitală. După ce a criticat în 2020 linia de tren către Aeroportul Otopeni, acum se laudă cu proiectele pe care nu le-a făcut cât timp a fost ministru al Transporturilor.
De altfel, în disperarea de a câștiga fotoliul de primar, Drulă face promisiuni pe care nu le poate onora. Asta pentru că modernizarea liniei de tren care leagă Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă nu este în atribuția Primăriei, ci în atribuția Ministerului de Transporturi. Linia de tren care leagă Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă a fost inaugurată în anul 2020 și a fost aspru criticată de rezistul Cătălin Drulă. Atunci, candidatul USR la Primăria Capitalei avea funcția de ministru al Transporturilor iar în opinia lui proiectul nu era decât, citez, „o jucărie foarte scumpă”.
Proiectul a fost inițiat de PSD în perioada 2016-2018 și realizat de Guvernul PNL în perioada 2019-2020. În decembrie 2020, Cătălin Drulă a ajuns la cârma ministerului de Transporturi, în subordinea căruia se află CFR, iar rezistul nu a făcut altceva decât să lanseze critici, pentru că trenurile nu puteau circula decât la 50 de minute. Acesta nu a venit cu soluțiile pe care acum le promite pentru a ajunge la primărie și nici nu a contribuit financiar pe vremea când era ministru.
„Tren urban, pe bune. Aici, la Mogoșoaia. În 2021 am cerut CFR ca toate trenurile dintre aeroport și Gara de Nord să oprească aici, creând predictibilitate. La fiecare 40 de minute poți lua trenul și în 10 minute ești în Gara de Nord. Dar mai sunt învestiții de făcut. Trebuie un al doilea peron pe partea cealaltă, astfel încât să poată fi folosit pe ambele fire. În momentanul de față este dublu fir pe acest fir de lângă mine, și trenurile se așteaptă unul pe altul într-o gardă tehnică, care este în spatele meu, la 2-3 km. Și dacă introducem și trenuri – pentru că lungimea este relativ scurtă, și atunci îți trebuie două etaje – putem să creștem la și mai multe milioane de călători pe an, ceea ce însemnă mașini care nu mai sunt în traficul din București”, afirmă Drulă, într-un video postat pe Facebook.
Deși experții susțin că frecvența de unul la 50 de minute a trenurilor spre Aeroportul Otopeni e cauzată de faptul că pe acest traseu este doar o linie simplă, rezistul care se visează primar insistă cu soluții greu de realizat. Cătălin Drulă spune că soluția este o linie dublă de cale ferată pentru ca trenurile să vină într-un interval mai scurt.