Peste 230.000 de credincioși s-au închinat în Sfântul Altar al Catedralei Naționale până în prezent
Peste 230.000 de credincioși s-au închinat în Sfântul Altar al Catedralei Naționale până în prezent, anunță Basilica.ro.
În Sfântul Altar au fost așezate spre cinstire moaștele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și al Catedralei Naționale, și ale Sfântului Dimitrie cel Nou.
Credincioșii se pot închina în Sfântul Altar al Catedralei Naționale între 26 și 31 octombrie, inclusiv pe timpul nopții, potrivit programului anunțat de Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Arhiepiscopia Bucureștilor pune la dispoziția credincioșilor un link unde poate fi urmărit în timp real timpul de așteptare și poziția rândului de pelerini, informațiile fiind actualizate permanent.
În prezent, timpul de așteptare este de aproximativ trei ore.
În acest context, reamintim că atacurile împotriva Bisericii Ortodoxe și a Patriarhiei Române s-au întețit în ultima perioadă, după cum a relatat RostOnline.