Connect with us

De la vinietă, la taxă pe distanța parcursă: România schimbă modul cum va taxa TIR-urile care folosesc drumurile din țară

România trece de anul viitor la un sistem de taxare a transportului greu pe rutier pe bază de distanță parcursă, față de rovinietele actuale care sunt pe perioade limitate de timp. Astfel, țara se va alinia celorlalte state europene din jur care au deja de mult timp astfel de sisteme de taxare. Tarifele stabilite, însă, vor fi printre cele mai mici, comparat chiar și cu vecinii direcți.

Sistemul, denumit TollRo, va fi implementat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și este aliniat cerințelor Uniunii Europene privind principiul „poluatorul plătește”.

Astfel, tarifele au fost împărțite pe trei clase, pentru vehicule cu norma de poluare Euro 6, cele cu normă de poluare Euro 5 și cele care sunt în clasele mai vechi Euro 3 – Euro 0.

Conform noilor tarife, un vehicul de marfă între 3,5 și 7,5 tone, Euro 6, va plăti 0,17 roni pe kilometru de autostradă folosit și 0,08 roni pe kilometru de drum național.

Un TIR cu masa mai mare sau egală cu 12 tone va plăti 0,48 roni pe kilometru de autostradă folosit și 0,24 roni pe kilometru de drum național.

Deși taxele vor crește pentru transportatorii interni față de rovinieta actuală, România va rămâne printre țările cu cele mai mici tarife de drum din regiune — de aproximativ două ori mai mici decât în Bulgaria și de șase ori mai mici decât în Ungaria, potrivit unei analize HotNews.

Implementarea TollRo va fi etapizată, iar CNAIR pregătește deja infrastructura electronică de tarifare, cu puncte de control și sistem de monitorizare GPS pentru vehiculele grele.

Din rovinietele încasate în 2024 de România, jumătate din bani au venit de la vehiculele de marfă

În prezent în România, pentru a utiliza rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi, un vehicul de marfă de peste 3,5 tone și sub 7,5 tone plătește o rovinietă pornind de la 7,5 euro pe zi și care ajunge până la 380 de euro pe an.

La capătul celălalt al taxării grele, un TIR cu masa mai mare sau egală cu 12 tone cu 3 axe plătește de la 17 euro pe zi la 855 euro pe an. Un TIR cu 4 axe plătește de la 28,5 euro pe zi la 1.425 de euro pe an.

Toate aceste tarife nu sunt calculate și pe baza factorului poluare. Astfel, orice vehicul de marfă plătește la fel, indiferent că este în clase de poluare mai noi (Euro 6) sau într-o clasă de poluare mai veche.

Facebook