Jaful secolului. Cum a fost distrusă industria petrolieră românească

România a fost cândva o țară prosperă, o putere industrială în domeniul petrolului. Aveam tot lanțul complet: zăcăminte, extracție, conducte, rafinării și petrochimie. Exportam produse finite – benzină, motorină, bitum, mase plastice – și importam doar cantități mici de țiței brut pentru amestec. Înainte de 1989 funcționau peste zece rafinării moderne, de la Ploiești la Onești, de la Arpechim la Petromidia, capabile să prelucreze peste 30 de milioane de tone anual. România era exportator net și un jucător important în economia energetică a Europei.

După 1990, totul a fost distrus sistematic. Sub pretextul „privatizării” și al „restructurării”, industria petrolieră a fost vândută pe nimic. Rafinării întregi au fost tăiate la fier vechi, instalații de miliarde au ajuns la licitații fantomă, iar companiile românești au fost eliminate pas cu pas. Statul român, proprietarul de drept al acestor bogății, a fost trădat de propriii conducători.

Astăzi, românii nu mai sunt stăpâni nici pe petrolul lor, nici pe rafinăriile construite de generații întregi de muncitori și ingineri. OMV controlează Petrobrazi, kazahii au Petromidia, iar restul sunt ruine. În loc să exportăm produse finite, importăm combustibili scumpi. În loc să fim furnizori de energie, suntem dependenți.

Aceasta nu este doar o pierdere economică, ci o crimă împotriva suveranității naționale. România, care a fost prima țară din lume cu producție și rafinare de petrol la scară industrială, a fost jefuită metodic. Industria petrolieră nu a murit de bătrânețe — a fost ucisă cu bună știință. Azi, profitul pleacă peste granițe, iar românii au rămas doar cu nostalgia unei epoci în care erau stăpâni la ei acasă.