Connect with us

Fost judecător CCR se arată revoltat: Pensia mea este spre 10.000 de euro. Nu înțeleg de ce atâta tam-tam!

Fostul judecător al Curții Constituționale, Petre Lăzăroiu, susține că încasează o pensie ”puțin spre 10.000 de euro” și nu înțelege de ce există o așa mare nemulțumire din această cauză. Lăzăroiu dă exemplu doctorii, care pot lucra în mai multe spitale în același timp, iar un magistrat are constrângeri.

„Cu 41 de ani de cotizație, pensia mea este puțin spre 10.000 de euro. La un salariu de 60.000 de lei, adică 12.000 de euro.  Eu nu înțeleg de ce atâta tam-tam. Nu juriștii fac legea, parlamentarii fac legea. Dacă vrem să reparăm ceva, să se facă la lumină, nu pe la spate. Se tot dau exemple de judecători sau procurori care au nu știu ce pensie. Dar astea sunt exemple singulare. Că ies la pensie la 45 de ani. Păi orice polițist poate ieși la pensie la 45 de ani. Și el mănâncă pensie timp de 30 de ani. Un magistrat poate nu prinde vârsta de pensionare”, spune Petre Lăzăroiu, la B1 TV.

Lăzăroiu: Judecătorii și procurorii au constrângeri

Petre Lăzăroiu arată magistrații au mai multe restricţii în timpul activităţi și susține că ”un medic poate lucra în trei spitale și poate câștiga de 10 ori cât un judecător”.

„Un judecător, un procuror nu are voie la nicio activitate lucrativă. Nu are voie în firme, nu are voie să conducă firme. Nu au voie să deschidă o asociație. Sunt interdicții scrise direct în Constituție. Un medic poate lucra în trei spitale și poate câștiga de 10 ori cât un judecător. Să fim corecți”, a subliniat el.

Facebook