Scandal în Coaliție după decizia CCR: PSD a părăsit ședința, Bolojan rămâne fără sprijin și fără soluții

Prima ședință a Coaliției de guvernare după decizia Curții Constituționale privind pensiile magistraților s-a transformat într-un nou spectacol politic. Premierul Ilie Bolojan și liderii PSD au intrat în conflict deschis, social-democrații părăsind ședința după ce propunerile lor au fost respinse. În loc să vină cu soluții pentru reforma pensiilor, partidele de guvernământ au arătat din nou că interesele și orgoliile politice sunt mai importante decât stabilitatea țării.
Tensiunile din Coaliția de guvernare au explodat marți, în prima ședință de după decizia Curții Constituționale care a declarat neconstituțională legea privind pensiile magistraților. Întâlnirea, începută la ora 14:00 și desfășurată la sediul Guvernului, s-a încheiat după trei ore de discuții tensionate și fără rezultate concrete. Singurul punct pe care s-a ajuns la un acord a fost stabilirea datei alegerilor pentru Primăria Capitalei – 7 decembrie. În rest, divergențele au fost totale.
Disputa a izbucnit în momentul în care liderul PSD, Sorin Grindeanu, a propus formarea unui grup de lucru pentru redactarea unei noi legi privind pensiile magistraților, după ce cea asumată de Guvern a picat la CCR. Premierul Ilie Bolojan a respins categoric ideea, susținând că o astfel de comisie ar întârzia procesul și a anunțat că preferă să rescrie personal legea. Replica sa a stârnit furia social-democraților, care au părăsit sala, lăsându-l pe Bolojan singur la masă cu partenerii liberali și reprezentanții USR.
În spatele ușilor închise, au fost discutate și scenarii legate de posibila demisie a premierului, după ce CCR a blocat una dintre reformele asumate de Guvern. Deși Ilie Bolojan a recunoscut în trecut că un eșec de acest gen ar putea pune sub semnul întrebării legitimitatea executivului, acum refuză să plece. PSD, USR și UDMR evită să ceară deschis demisia, însă coaliția pare tot mai fragilă, iar ruptura dintre parteneri este evidentă.
Ironia situației este că, în timp ce Guvernul se clatină și partidele se ceartă pe cine redactează legea, reforma reală a pensiilor speciale rămâne blocată. Cetățenii așteaptă schimbări, dar primesc doar dispute sterile, calcule electorale și declarații politice. Premierul Bolojan a vrut să dea o demonstrație de forță, însă a reușit doar să-și piardă sprijinul partenerilor și să transforme o ședință de lucru într-o scenă de campanie. România rămâne cu aceleași pensii speciale, aceeași lipsă de reforme și o coaliție care se destramă sub propria aroganță.
