ArcelorMittal Hunedoara se închide definitiv — guvernul stă pasiv în fața dezastrului

Fabrica de profile și corniere de la Hunedoara, parte a ArcelorMittal, și-a încetat producția definitiv începând cu 5 septembrie 2025. Aproape 500 de salariaţi rămân fără loc de muncă, într-un context în care preţurile mari la energia electrică și concurența importurilor la preț redus subminează orice șansă de redresare pentru producția locală.

Motivul invocat de companie pare simplu: nu mai e sustenabil. Dar adevărata problemă este că guvernul român — indiferent de culoarea politică — nu și-a făcut suficient temele. Nu a creat condițiile unei industrii competitive: energie stabilă ca preț, protecție pentru producătorii locali care nu pot concura cu marfă ieftină importată, politici care să susțină infrastructura și producția autohtonă. Fără acestea, fabricile mici și mijlocii nu au niciun viitor.

Este revoltător că într-o țară cu resurse, cu muncitori calificați și tradiție industrială, se închid fabrici nu pentru că nu-ar exista cerere, ci pentru că statul nu apără industria autohtonă. În loc să intervină cu subvenții, stimulente, reglementări care limitează dumping-ul sau costurile aberante la energie, guvernul pare spectator la prăbușire.

Deja importurile la prețuri mici de corniere și profile pun presiune permanentă pe producători români. Statul, în loc să reglementeze, să taxeze marfa de import care intră “sub cost” și strică piața internă, permite ca șomajul și depopularea zonei să devină norma. Hunedoara este doar un nou nume pe lista locurilor unde industria a stat la cheremul politicii de conjunctură.

Între timp, guvernarea se lăuda cu investiții strategice și cu discursuri despre revitalizarea industrială. Cuvintele rămân goale dacă nu vin cu măsuri concrete: plafonarea prețului energiei pentru industria grea, sprijin real pentru fabricarea locală, protecție vamală acolo unde importurile fac dumping.

Cazul ArcelorMittal Hunedoara e o altă dovadă că România nu mai poate să supraviețuiască pe autopilot. Fără viziune, fără intervenție inteligentă, pierdem fabrici, cairovnici de muncă și comunități întregi. Iar factura socială va fi mult mai mare decât costul unui sprijin punctual.