Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Vă propun pacea! Proiect pentru reconciliere și realizarea unor obiective naționale

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare, a prezentat duminică un proiect privind realizarea unei reconcilieri naționale.
Într-o declarație publicată pe blogul său, Claudiu Târziu precizează că astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de dialog și de unirea eforturilor pentru atingerea unor obiective naționale.
„Războiul româno-român, care durează, cu intermitențe, de vreo sută de ani, a ajuns din nou la un punct culminant. S-a mai întâmplat așa în perioada interbelică și atunci am intrat într-o zodie neagră, cu trei dictaturi, carlistă, antonesciană și comunistă și am sfârșit într-un regim de ocupație care a durat 45 de ani”, a explicat Claudiu Târziu.
Liderul conservator subliniază că riscul de a intra din nou într-o fundătură a istorie este uriaș.
„Țara este împărțită în două tabere: globaliști și naționaliști, progresiști și reacționari. Aceste tabere se află pe poziții ireconciliabile. Și se radicalizează de la zi la zi.Pentru a nu pierde totul din nou cu toții, avem nevoie de reconciliere națională. E posibilă prin dialog și prin unirea eforturilor pentru atingerea unor obiective naționale. În opinia mea, provocarea principală a noastră, a tuturor este reformarea din temelii a statului. Pentru acest deziderat, putem face pace”, menționează Claudiu Târziu.
Potrivit acestuia, reformarea statului se poate face pe patru direcții de actiune:
Statul meritocratic. Depolitizarea și profesionalizarea funcțiilor din sectorul public. Angajările la stat trebuie să fie făcute pe merit, nu prin intervenția politică sau ca urmare a unui act de corupție.
Statul protector. Reformarea instituțiilor de control astfel încât să se poată asigura cu adevărat calitatea produselor și serviciilor în România. De la produsele destinate copiilor până la lucrările de infrastructură critică.
Statul investitor. Avem nevoie urgentă de o strategie pentru combaterea sărăciei. Este mai ieftin și de dorit să investim în educație și mijloace de producție, care să aducă prosperitate, decât să cârpim sărăcia cu ajutoare sociale și să ținem o largă categorie de români în dependență de stat.
Statul vizionar. Avem nevoie de o platformă pentru consens național între toate forțele politice și toți actorii sociali relevanți (Academie, universități, patronate, sindicate, ONG-uri) pe anumite proiecte care se vor derula pe mai multe cicluri electorale. Schimbarea guvernanților nu trebuie să ducă de fiecare dată la dărâmarea a ceea ce s-a făcut și reconstrucție, a explicat Claudiu Târziu.
Claudiu Târziu a mai precizat că predictibilitate, continuitatea și conlucrarea tuturor pentru obiective de interes național trebuie asigurate.
„Prin urmare, în loc de război fratricid, vă propun pacea. În loc de lupte bezmetice pentru putere, vă propun o viziune pentru România. În loc de lipsa oricărui orizont, vă propun un proiect de țară pe termen lung: România puternică. Aceasta este a treia cale. Aceasta este calea Acțiunii Conservatoare”, a concluzionat Claudiu Târziu, preșesintele partidului Acțiunea Conservatoare.
