Călin Georgescu, chemat miercuri la control judiciar. Data procedurii, schimbată fără explicații. Posibilă diversiune a sistemului, chiar în ziua marelui protest

Temându-se de amploarea protestelor anunțate, sistemul face o mișcare de ultim moment. Potrivit surselor, Călin Georgescu a fost din nou convocat de autorități pentru a fi informat că ziua în care trebuie să se prezinte la sediul IPJ Ilfov, în cadrul măsurii controlului judiciar, a fost schimbată fără explicații.
Este pentru a doua oră când se face această modificare, fără ca instituțiile competente să ofere o explicație.
Potrivit informațiilor, Georgescu procedura săptămânală a fost reprogramată pentru miercuri, iar surse din apropierea cazului susțin că schimbarea ar putea avea legătură cu protestele anunțate de angajații din Educație.
Dascălii se vor aduna luni, 8 septembrie, în fața Guvernului și a instituiților administrative din țară, pentru o protesta fața de măsurile de austeritate impuse de guvernul Bolojan.
Candidatul eliminat din cursă de sistem se află sub control judiciar într-un dosar care a generat interes public, iar orice modificare procedurală este atent monitorizată de presă și de susținătorii săi.
