Nu se va mai face dreptate celor peste 1.000 de morți de la Revoluție

Ion Iliescu a murit. Și, în loc să fie judecat pentru crimele și trădările sale, a fost înmormântat cu onoruri, ca un erou al națiunii. E grotesc. Un stat care își premiază călăii și își ignoră victimele nu mai are drept moral să se numească stat de drept. În decembrie 1989, peste 1.000 de români au murit, împușcați pe străzi în numele unei libertăți pe care n-au mai apucat să o trăiască. Sângele lor încă strigă din asfalt, dar nimeni nu mai ascultă.
Pe 25 decembrie 1989, soții Ceaușescu au fost executați în grabă, în urma unui proces-farsă. Totul pentru ca aceiași oameni din eșalonul doi comunist să preia puterea și să o îmbrace în haine „democratice”. Iliescu și gruparea lui nu au fost eliberatorii poporului, ci moștenitorii sistemului, care au pus mâna pe putere și au început să împartă România pe bucăți. Industria, pământurile, resursele — toate au fost vândute pe nimic, iar averea publică a ajuns în buzunarele lor și ale acoliților.
Acest stat eșuat, corupt din temelii, este creația lui Ion Iliescu. A blocat cu grijă orice încercare de a afla adevărul despre Revoluție, a tergiversat dosarele, a protejat vinovații. Ani întregi, martorii au murit, probele s-au pierdut, iar timpul a fost cel mai bun aliat al criminalilor. Astăzi, odată cu moartea lui Iliescu, se închide definitiv și ultima ușă spre dreptate.
Nimeni nu va mai răspunde pentru cei peste 1.000 de morți. Iar România rămâne o țară care își uită eroii și își cinstește călăii. O țară care, în loc să își vindece rănile, le ascunde sub covor, ca să poată defila nestingherită minciuna. Asta e moștenirea lui Ion Iliescu: un popor dezamăgit, un stat prăbușit moral și o crimă fără pedeapsă.
