Connect with us

Dosarele rușinii naționale: Ion Iliescu a murit, dar Justiția a rămas datoare

Ion Iliescu a plecat dintre noi fără să fi răspuns în fața legii pentru cele mai grave acuzații posibile, crime împotriva umanității. Dosarele Revoluției și Mineriadei, simboluri ale suferinței și sângelui vărsat, rămân nerezolvate după zeci de ani de tergiversări, decizii politice și complicități instituționale. Pentru mulți, acesta este cel mai mare eșec al Justiției din România.

Moartea fostului președinte Ion Iliescu lasă în urmă nu doar o epocă controversată, ci și două dintre cele mai rușinoase și dureroase dosare din istoria post-decembristă a României, Dosarul Revoluției și Dosarul Mineriadei. În ciuda probelor, mărturiilor și a acuzațiilor explicite de crime împotriva umanității, Justiția română nu a fost capabilă nici până astăzi să livreze dreptate.

Pentru urmașii victimelor din 1989 și 1990, sentimentele de revoltă și neputință sunt mai vii ca niciodată. „Dacă era instrumentat corect, criminalii puteau fi la pușcărie”, spun aceștia, denunțând ceea ce consideră a fi o complicitate instituțională de decenii între politicieni și sistemul judiciar.

În septembrie anul trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție a retrimis pentru a treia oară dosarul Revoluției la Parchetul Militar, o decizie care a avut drept efect direct salvarea lui Ion Iliescu de la judecată.

Ion Iliescu, alături de Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fusese acuzat că a dezinformat populația în mod intenționat, contribuind la instalarea unei psihoze colective în decembrie 1989. Potrivit procurorilor, această stare a dus la „numeroase situații de foc fratricid, trageri haotice sau ordine militare contradictorii”, toate cu consecințe fatale.

În plus, cu doar două luni înainte de moartea sa, Iliescu fusese din nou trimis în judecată, de data aceasta în dosarul Mineriadei din 1990, pentru infracțiuni împotriva umanității.

Conform rechizitoriului, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, „cei mai înalți factori decizionali în statul român la acel moment – Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutați de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau, printre care Virgil Măgureanu, directorul Serviciului Român de Informații, au lansat o politică de represiune împotriva protestatarilor din Capitală”.

Rezultatul acelei intervenții brutale a fost tragic:• 4 oameni uciși• 2 femei violate• Peste 1.300 de persoane agresate fizic sau psihic• Peste 1.200 de oameni arestați și persecutați ilegal

Procurorii militari au documentat participarea unor forțe armate din MAI, MApN, SRI, dar și a peste 10.000 de mineri și muncitori aduși din diverse zone ale țării, într-o operațiune de intimidare și represiune fără precedent într-un stat care se voia democratic.

Și totuși, după 35 de ani de la acele crime, niciunul dintre vinovați nu a fost condamnat definitiv. Dosarele au fost plimbate între instanțe și parchete, întârziate sistematic, până când timpul a șters urmele, iar martorii-cheie au început să dispară.

Tergiversarea acestor dosare este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari eșecuri ale Justiției române. Mai mult decât atât, reprezintă o insultă la adresa victimelor și a întregii societăți.

Într-o declarație devenită emblematică pentru cinismul epocii sale, Ion Iliescu spunea:„Este o ultimă zvârcolire a acestei fiare încolțite până și înainte de moarte și pe altarul pentru eliberare națională.”

Rămâne întrebarea: Cine este cu adevărat fiara? Cel care a dat ordinul sau sistemul care a protejat tăcerea?

Astăzi, România nu doar că își îngroapă un fost președinte, dar își îngroapă încă o dată și conștiința.

Facebook