Connect with us

Cum a ajuns USR în concubinaj politic cu PSD! Acum își împart funcții

Cândva se băteau cu pumnii în piept că sunt „altfel”. Că luptă cu „ciuma roșie”, cu vechea clasă politică, cu sinecurile și impostura. Astăzi, USR și PSD nu doar că nu se mai atacă, dar și-au dat mâna și își împart funcții cu un zâmbet cinic pe buze. Așa arată „noul val” al politicii: vorbesc frumos în fața camerelor și negociază pe șoptite prin birourile guvernamentale.

Exemplele sunt peste tot – de la numiri comune în funcții publice, până la tăceri complice în fața abuzurilor administrative. USR nu mai suflă o vorbă despre pensii speciale, despre banii aruncați pe contracte politizate sau despre jaful bugetar. De ce? Pentru că și-au primit „partea lor”. Funcții, influență, acces la butoanele puterii.

Concubinajul politic PSD–USR nu e o surpriză, e doar o confirmare a trădării. Cei care au promis că vor da jos sistemul, au fost absorbiți de el cu totul. S-au luptat pentru „fără penali”, dar acum tac în fața penalilor cu care guvernează indirect.

Românii au fost din nou păcăliți. A crede că USR era o alternativă a fost, pentru mulți, ultima speranță. Dar realitatea e cruntă: în România, orice partid care intră în sistem, se transformă în sistem. Iar USR e astăzi doar o verigă în lanțul puterii – aceeași putere care ține țara pe loc.

Facebook