Disperare în Broșteni, satul lovit de viitură: Mii de familii fără apă potabilă, peste 500 de case afectate

Situație critică în localitatea Broșteni, unde mii de oameni trăiesc o dramă continuă după ce viiturile au distrus case, drumuri și rețele vitale de utilități. Fără apă potabilă de zile întregi, localnicii trăiesc cu teama că nu vor putea reveni prea curând la normalitate. Voluntarii intervin cu cisterne și ajutoare, însă disperarea oamenilor este de neoprit .
Localitatea Broșteni din județul Suceava se află într-o situație dramatică, după ce a fost grav afectată de inundații. Mii de familii au rămas fără acces la apă potabilă, iar pagubele materiale sunt uriașe. În timp ce voluntarii încearcă să asigure strictul necesar, localnicii își exprimă durerea și disperarea în fața unui dezastru care le-a schimbat viața peste noapte.
„De când s-a întâmplat inundația asta nu avem apă, nici de băut. Sunt case care nu o să aibă apă.M-am gândit tot timpul la familie și la fată, m-a apucat disperarea, nu știam ce să fac, îmi venea să mă arunc. Nimeni nu se aștepta la un asemenea dezastru”, au declarat localnicii din Broșteni.
Primarul localității, Alexandru Hârjoi, a tras un semnal de alarmă privind dimensiunea reală a catastrofei.
„În urma raportului provizoriu pe care noi l-am făcut, avem cel puțin 500 de case afectate și cel puțin 40 distruse”, a declarat edilul, în timp ce cere sprijin de urgență.
Totuși, la nivel central, reacțiile au fost minime, iar deciziile întârzie. Situația riscă să se transforme într-o criză umanitară de proporții, în lipsa unor măsuri clare și rapide. Drama din Broșteni nu mai poate fi ignorată.
Într-un peisaj dezolant, cu gospodării ruinate și oameni rămași fără apă și speranță, lipsa de acțiune a autorităților este la fel de dureroasă precum viitura însăși.
