Sfârșitul unui simbol industrial: UCM Reșița intră în faliment, după 254 de ani de istorie. Cine sunt vinovații?

Una dintre cele mai vechi și importante uzine industriale ale României, UCM Reșița, a fost oficial declarată în faliment. După mai bine de două secole de inovație tehnologică, construcție de locomotive, motoare diesel și echipamente industriale, uzina a fost decimată de privatizări controversate, interese politice și dezinteres național. Dezastrul nu este întâmplător, o combinație de decizii politice iresponsabile, infiltrări externe și lipsă de strategie industrială a transformat un gigant tehnologic într-o ruină administrativă.

Înființată în anul 1771, UCM Reșița a fost una dintre cele mai vechi uzine metalurgice din Europa. A produs, de-a lungul timpului, locomotive cu aburi, motoare diesel, turbine, armament, echipamente pentru foraj, utilaje petroliere și echipamente metalurgice. A fost simbolul industrial al Banatului Montan și unul dintre pilonii economiei românești în perioada interbelică, în timpul regimului comunist și chiar în primii ani de după Revoluția din 1989.

În perioada comunistă, UCM Reșița era un colos care aduna zeci de mii de muncitori, cu hale pline, comenzi constante și contracte externe. A fost o forță în domeniul energetic și feroviar, uzina fabricând peste 6.000 de motoare diesel pentru locomotive, însumând peste 10 milioane de cai putere, și colaborând cu giganți industriali internaționali precum Sulzer, ALCO și MAN.

De la privatizare la prăbușire

Totul s-a schimbat radical după anul 2000. În decembrie 2003, sub guvernarea PSD (cu Adrian Năstase premier și Dan Ioan Popescu ministru al economiei), Agenția APAPS a vândut 60,79% din acțiunile UCM Reșița către compania elvețiană INET AG și Asociația Salariaților, pentru doar 13,1 milioane de euro, o sumă ridicolă pentru un astfel de colos industrial.

Cine este INET AG? O companie elvețiană administrată de Beat Corpataux, asociat cu omul de afaceri Bogdan Buzăianu, cunoscut drept unul dintre „băieții deștepți din energie” , grupuri de interese care au prosperat din contractele preferențiale cu Hidroelectrica și alte companii de stat în anii 2000, în special în perioada guvernării PSD. Privatizarea a fost justificată prin promisiuni de investiții și eficientizare, dar în realitate a fost începutul dezastrului.

Ce a urmat: decădere lentă, tăcere politică

După privatizare, producția de motoare pentru locomotive a început să fie trasă pe linie moartă. Primarul Reșiței, Ioan Popa, a recunoscut că aceasta fusese oprită complet încă din urmă cu peste 25 de ani, chiar dacă firma continua să figureze ca producător în acte.

În paralel, compania a intrat în insolvență în 2011, în mandatul guvernului PDL, fără ca vreo guvernare ulterioară, nici PSD, nici PNL, nici alianțele USL sau cele tehnocrate, să vină cu o strategie de revitalizare sau reintegrare în circuitul industrial național.

Astăzi, Tribunalul București a declarat oficial falimentul UCM Reșița, punând capăt unei istorii de 254 de ani. Singura veste parțial bună este că Hidroelectrica, companie de stat, a preluat activele funcționale prin contractul semnat pe 8 decembrie 2024, în valoare de 67,9 milioane de lei. Uzina se va numi în continuare UCMH (Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice) și va produce turbine și echipamente pentru hidrocentrale. Însă producția de motoare diesel pentru locomotive, simbolul mărcii Reșița, nu va mai fi reluată niciodată.

Cine poartă vina?

Responsabilitatea e împărțită între mai multe guvernări și partide politice:• PSD, pentru privatizarea din 2003 către grupuri cu interese în energie, fără garanții reale;• PDL și guvernele Boc (2008–2012), care nu au intervenit în perioada de insolvență și au ignorat complet redresarea;• USL (2012–2015), care a perpetuat tăcerea și pasivitatea;• Guvernul tehnocrat și mai apoi PNL, care au asistat la dispariția liniștită a producției;• Lipsa oricărei strategii industriale naționale în ultimii 30 de ani, niciun guvern nu a tratat industria grea ca pe un pilon strategic, iar UCM Reșița a devenit victima clasică a tranziției românești: privatizare fără viziune, drenare de resurse, faliment asistat.

Pe lângă actorii politici, interesele străine au jucat un rol major. Prin intermediul unor „investitori strategici” conectați la contracte cu statul român, industria națională a fost fragmentată și lăsată pradă grupurilor care nu aveau niciun interes în dezvoltarea locală, ci doar în extracție de valoare.

Falimentul UCM Reșița nu este doar o închidere de fabrică. Este moartea simbolică a unei epoci în care România producea, inova și exporta tehnologie. Acum, în locul halei în care odinioară se fabricau motoare de mii de cai putere, rămâne o structură abandonată și un dosar de faliment. Nu este un accident, este rezultatul unui sistem politic și economic care a distrus, pas cu pas, tot ce genera valoare în România. Și cel mai grav este că nu e un caz singular, ci o poveste care se repetă în tot mai multe orașe ale țării.