„De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens.” 113 ani de la nașterea părintelui Nicolae Steinhardt

Marți, 29 iulie, se împlinesc 113 ani de la nașterea părintelui Nicolae Steinhardt.

Nicu-Aurelian Steinhardt s-a născut în data de 29 iulie 1912 în familia inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt, notează Basilica.ro.

A studiat la Liceul „Spiru Haret”, avându-i colegi pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat și Marcel Avramescu. În 1934 a absolvit Facultatea de Drept din București și în 1936 a devenit doctor în drept constituțional cu tema „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit”.

Tot în 1934 a publicat primul său volum, intitulat „În genul… tinerilor” și a fost admis în Baroul de Avocați Ilfov. Timp de doi ani a călătorit prin mai multe țări din Europa, precum Anglia, Franța, Elveția și Austria. În 1939 a revenit în țară și s-a angajat redactor la „Revista Fundaţiilor Regale”, fiind colaborator la mai multe reviste: „Revista burgheză”, „ Libertatea”, „Universul literar” și altele.

După Al Doilea Război Mondial nu a colaborat cu regimul totalitar instaurat în România și a suferit marginalizarea. În data de 31 decembrie 1959 este convocat de Securitate şi i se cere să fie martor al acuzării lui Constantin Noica. A refuzat şi a fost condamnat în „Lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

După mai multe experiențe mistice trăite alături de mărturisitorii creștini încarcerați la Jilava, Nicolae Steinhardt s-a convertit la Ortodoxie, fiind botezat în 15 martie 1960 de ieromonahul Mina Dobzeu.

În august 1964, a fost eliberat după 5 ani de pușcărie și a intrat mai târziu în monahism la Mănăstirea Rohia (16 august 1980).

Cuvinte duhovnicești ale părintelui Nicolae Steinhardt:

Întreabă. Cere. Bate. Îndrăzneşte. Nu te teme. Nu te spăimânta. Stăruie. Năvăleşte. Fii treaz. Fii întreg la minte!Dăruind altuia ce nu ai- credinţă, lumină, încredere, nădejde- le vei dobândi şi tu.Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face un bine. Nici Domnul nu intră nechemat.Înainte de a dărui, Dumnezeu ne întreabă: Crezi tu că pot? Nu întreabă dacă solicitantul e vrednic de a primi, ci dacă e liber de a crede. Și de răspuns, răspunde tot pe măsura libertății: Fie ție după credința ta!Numai creștin fiind mă vizitează, în pofida oricărei rațiuni, fericirea. Numai datorită creștinismului nu mă număr printre cei care n-au înțeles că mai fericit este a da decât a lua.Doar Dumnezeu există, restul tot nu-i decât ipoteză.Mila presupune facultatea de a te părăsi pe tine însuți și de a lua locul altuia, fără a-l judeca.Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement adverbial circumstanțial de timp sau de loc sau de mod. Iar Domnului cât îi place să ne dea numele de prieteni ai Săi!Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greșit. Cine ajunge să poată ierta pe cel față de care a greșit, cu adevărat izbutește un lucru greu, cu adevărat bate un record.Fac ce vreau eu, credinciosul și smeritul ucenic al lui Iisus Hristos, iar nu ce i-ar plăcea demonului sălășluind înlăuntrul meu sau târcolind în juru-mi să fac în numele așa-zisei libertăți instinctuale, în temeiul căruia mă ispitește spre a mă îndemna să mă dau rob lui și duhurilor sale celor rele.Un singur lucru „nu poate” Dumnezeu: să ne mântuiască fără de consimțământul nostru.De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens.Pe Domnul nu-L putem minți, înșela, amăgi, duce cu vorba. Dacă ne lepădăm și ne rușinăm de El, și El se va lepăda și rușina de noi la Judecata din urmă.Omul, dacă raționează în calitate de creștin și vrea să se poarte conform cu doctrina creștină, poate ‒ și trebuie ‒ să nu țină seama de nedreptățile săvârșite împotrivă-i, de insultele ce i se aduc lui, ca individ. Dar, dacă ocupă o funcție de răspundere ori se află în fruntea treburilor publice, nu are dreptul să invoce principiul iertării spre a rămâne distant și rece în fața răului și a-i lăsa pe nevinovați pradă ticăloșilor.Să păstrăm viu în noi, în tot cursul anului, duhul credinței în Învierea Domnului. Dacă, spre a nu fi socotiți lipsiți de modestie și discreție, nu putem rosti zilnic, ca Sfântul Serafim de Sarov, „Hristos a Înviat!”, să repetăm tot atât de stăruitor exclamația aceasta în sinea noastră, ca pe o variantă a rugăciunii inimii.