Companiile austriece care domină piața lemnului din România

Industria lemnului din România nu mai este de mult una națională. Trei mari companii austriece au ajuns să controleze un segment uriaș din tot ce înseamnă exploatare, prelucrare și export de lemn. Sub ochii autorităților române, fără nicio strategie de protejare a resursei naturale, România a devenit un furnizor ieftin de materie primă pentru firmele străine, în special austriece. Lemnul pleacă, banii pleacă, iar în urmă rămân munții golași și comunitățile sărace.

Cea mai cunoscută dintre aceste companii este HS Timber Group, fosta Holzindustrie Schweighofer. Acest gigant al prelucrării lemnului a devenit în ultimul deceniu mai mare chiar și decât Romsilva, regia de stat care îi furnizează lemnul. Fabricile lor din Reci, Comănești și altele funcționează la capacitate uriașă, iar ani la rând au fost acuzate de ONG-uri internaționale că folosesc lemn provenit din tăieri ilegale. Investigații ale Greenpeace, EIA și jurnaliști independenți au arătat cum sistemul de colectare a lemnului includea livrări peste cantitatea contractată – lemn primit „gratuit” de la furnizori locali sub presiunea pieței.

Al doilea mare actor este Egger România, parte din grupul tirolez Egger, care operează o fabrică masivă la Rădăuți. Deși investitor important, Egger a profitat de același context: lemn ieftin, forță de muncă slab plătită și lipsă totală de reglementări coerente. Într-o piață în care statul român n-a intervenit niciodată serios pentru a echilibra raportul de forțe, companiile străine au acaparat tot.

A treia piesă a puzzle-ului este Kronospan, cu prezență tot la Sebeș, acolo unde a preluat o fostă fabrică HS Timber. Grupul, cu capital austriac, este unul dintre cei mai mari producători de plăci pe bază de lemn din lume și controlează fluxuri importante de materie primă românească, exportată în special sub formă brută sau semiprelucrată.

Această dominație nu este o simplă consecință a pieței libere. Este rezultatul direct al lipsei de politici naționale coerente. Statul român nu doar că nu a reglementat, dar nici măcar nu a protejat industria locală de mobilă, care se plânge de ani de zile că nu mai are acces la materia primă. În schimb, lemnul românesc pleacă masiv spre fabricile austriece, într-un ritm care nu mai poate fi susținut ecologic sau economic.

România a ajuns să-și exporte pădurile ca în vremurile coloniale, cu profituri care nu rămân aici și cu un patrimoniu natural pe cale de dispariție. Iar cei care controlează această industrie nu sunt români, ci companii străine cu interese uriașe și protecție tacită din partea statului. Este poate cea mai clară dovadă că nu mai suntem stăpâni pe propriile resurse.