Premierul Ilie Bolojan: Un bibliotecar la o comună mică nu se justifică cu normă întreagă

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, că posturile de bibliotecari din mediul rural se vor tăia, deoarece în acest caz nu se justifică norma întreagă.
„Dacă tot este o comună care vrea să aibă o bibliotecă, bibliotecarul să lucreze la două primării, fiindcă nu se justifică norma întreagă”, a spus premierul Ilie Bolojan.
Tăierea posturilor de bibliotecari din mediul rural face parte din pachetul de reformă a administrației publice locale.
În acest sens, Bolojan a anunțat plafonarea numărului de angajați din primării și consilii județene, precum și limitarea numărului de polițiști locali.
Totodată, premierul Ilie Bolojan a vorbit despre posibilitatea ca un funcționar public să aibă norma împărțită între 2-3 primării.
„La o primărie mică, colaborarea între primării este foarte importantă și mă gândesc, de exemplu, că un contabil poate să rezolve problemele de contabilitate, o jumătate de normă la o primărie, o jumătate la alta. Un secretar al unei primării, practic, dacă nu are un volum mare de hotărâri de adoptat și nu sunt aceste volume, poate să acopere fără probleme două primării. Mă gândesc, de exemplu, la zona de urbanism, unde nu ai autorizații de construire la un volum atâta de mare sau certificate de urbanism să acopere o primărie cu normă întreagă și așa mai departe. Mă gândesc la alte componente de colaborare între primării, nu doar partea de partajare, să spunem, a funcționarilor, inclusiv partajarea unor servicii. Unele primării au firme proprii de curățenie, și-au cumpărat tractoare. Decât ca primăria vecină să cumpere un serviciu la un preț mult mai mare, să spunem, de tundere a șanțurilor, o primărie care are astfel de dotare poate să i-l împrumute și sigur percepe o sumă mult mai mică sau pot achiziționa servicii în comun, în așa fel încât toate serviciile care se derulează la nivel local să poată fi efectuate în condiții cât mai bune”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a dat exemplu unui bibliotecar din mediul rural, susținând că în acest cazul acestuia nu se justifică norma întreagă.
„Gândiți-vă, de exemplu, că sunt situații în care nu mai avem biblioteci în mediu rural și nu văd niciun fel de problemă ca un bibliotecar, de exemplu, dacă tot este o comună care vrea să aibă o bibliotecă, să poată lucra la două primării, în așa fel încât să avem biblioteci deschise și în zona de rural, pentru că un bibliotecar la o comună, vă dați seama, mică, nu se justifică cu normă întreagă și nu e de mirare că foarte multe comune astăzi nu mai au aceste biblioteci funcționale”, a declarat Ilie Bolojan.
