Connect with us

Ministrul Ionuț Moșteanu anunță modificarea Legii apărării naționale, un nou serviciu militar și încă patru sisteme Patriot

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a făcut o serie de declarații privind Armata României, de la modificarea Legii apărării, până la achizițiile militare din perioada următoare.

Într-un interviu pentru Antena 3, ministrul Ionuț Moșteanu a anunțat că se va introduce o formă de voluntariat în armată, respectiv „militar voluntar în termen”, care va avea o sesiune de pregătire de 4 luni.

„Există armata permanentă, care e foarte bine pregătită, oameni foarte buni, mulți tineri care intră în sistem. Însă e nevoie să extindem această bază, să ne uităm și la ce o să se întâmple peste 10-15 ani. Degeaba ne înzestrăm, dacă nu o să mai aibă cine să apese pe buton. Sunt mai multe tipuri de voluntariat pe care le dezvoltăm și sper ca din ce în ce mai mulți tineri să se apropie de armată prin acest tip de voluntariat.

Rezerva voluntară este în jur de 4.700 de militari, iar rezerva operațională este o cifră care nu este publică pentru nicio armată din lume. Trebuie să creștem acest număr, asta este foarte clar. Este nevoie atât de o armată permanentă mai numeroasă, cât și de o rezervă voluntară mai mare”, a precizat Moşteanu la Antena 3.

Moşteanu a adăugat că documentul strategic „Armata României 2040” prevede creşterea efectivelor de la 80.000 la 120.000 de militari.

„Nu e ținta mea. E un document strategic. Armata României 2040, așa se cheamă. E un plan strategic, e agreat cu partenerii NATO. Cam încolo se duce nevoia de militari ai Armatei României, uitându-ne la tot contextul. Cât de repede o să se întâmple asta și în ce ritm, depinde cât de atractivă reușim să facem Armata pentru tineri. Anul trecut a fost primul an, după multă vreme, când au intrat mulți în sistem, sunt bine motivați. Cât de mult poate ține bugetul? Buzunarul statului e unul singur. Există unul singur din care Guvernul ia și dă și împarte. Evident, nu putem să facem abstracție de acest lucru. Ca să ai o Armată bună și puternică, trebuie să ai o economie puternică, un buget funcțional, o colectare bună — altfel nu poți, decât dacă dai de petrol în  Bărăgan”, a spus ministrul Apărării.

Potrivit acestuia, modificările la Legea apărării naționale și la Legea pregătirii populației pentru apărare sunt în circuit de avizare interministerială, notează DefenseRomânia.

Cursa înarmării. „Nu cumperi blană și cuie”

În privința achizițiilor militare, ministrul Moșteanu Moșteanu a subliniat că prioritățile sunt clare și că „nu cumperi blană și cuie”.

Forțele Aeriene sunt în centrul acestui efort, spune Moșteanu, cu achiziții de aproape 3 miliarde de euro pentru sisteme de rachete cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune (SHORAD/VSHORAD). Aceasta include 2,1 miliarde de euro pentru sisteme SHORAD și 700 de milioane de euro pentru sisteme portabile Mistral, achiziționate în cadrul unei inițiative europene.

De asemenea, România va suplimenta sistemele Patriot existente cu încă patru baterii, iar avioanele F-35  vor intra în dotare începând cu 2032. Forțele Terestre continuă procesul de modernizare cu tancuri Abrams, consolidând puterea de foc a brigăzilor mecanizate.

Forțele Navale, considerate de ministru ca fiind „neglijate”, vor primi o atenție sporită, având în vedere provocările strategice din Marea Neagră și rolul României ca producător major de gaze naturale. Planurile includ achiziționarea unei corvete din Turcia, drone navale, două elicoptere și baterii de coastă.

Sprijin pentru Ucraina

Referitor la Ucraina, ministrul Apărării a menționat că „pachetele de ajutor militar pentru Ucraina sunt clasificate, decidenţii au preferat să nu discute, să scoată din spaţiul public orice informaţie despre Ucraina”.

„Le-am dat multe, urmează o tranşă nouă să plece pe partea de echipamente militare. Există ofiţeri ai armatei române în alte ţări care antrenează militari ucraineni”, a precizat ministrul Apărării, notează Monitorul Apărării.

 

Facebook