Adrian Axinia (AUR): Am reparat directiva europeană privind deşeurile

Comisia pentru mediu, climă și siguranță alimentară a Parlamentului European (ENVI) a votat un proiect de regulament care corectează Directiva europeană privind deșeurile. Principalele reglementări pe care s-a insistat se referă la risipa alimentară și la reciclarea textilelor, două subiecte care țin capul de afiș al agendei europene de câțiva ani.
Europarlamentarul AUR Adrian Axinia, membru în grupul conservatorilor şi reformiştilor europeni (ECR), a explicat că forma iniţială a Directivei nu putea fi pusă în aplicare şi că statele membre nu au făcut progrese în acest sens.
„Ne-am trezit cu prevederi aberante privind reducerea risipei alimentare cu 50% până în 2035. Evident, niciun stat membru nu a reuşit să pună în practică Directiva în forma iniţială, pentru că ar exista costuri economice uriaşe, mai ales pe zona de agricultori, fermieri şi mici antreprenori. Am reuşit să impunem două noi praguri: 20% pentru producție și 40% pentru HoReCa și gospodării. Am eliminat, de asemenea, posibilitatea de a introduce ținte de reducere a risipei alimentare în producția primară, adică în agricultură. Am mai stabilit că statele membre trebuie să ia rapid măsuri pentru a stopa practicile dăunătoare ale comercianților, cum ar fi anularea pe ultima sută de metri a comenzilor către fermieri. Acest practici reprezintă, de fapt, principalul factor care duce la risipă alimentară. În plus, fermierii se confruntă cu pierderi financiare semnificative. Ne-am asigurat şi că autoritățile naționale nu introduc reguli care să reducă puterea de negociere a fermierilor”, a declarat liderul europarlamentarilor AUR, Adrian Axinia.
Despre reciclarea textilelor, eurodeputatul AUR/ECR a subliniat că țările UE sunt deja obligate să gestioneze aceste deșeuri de la 1 ianuarie 2025, dar a scos în evidență faptul că multe state nu sunt pregătite să facă față volumului mare de textile uzate.
„Grupul ECR a eliminat o prevedere care impunea o taxă pentru magazinele care vindeau textile second hand. Totodată, ne-am concentrat pe limitarea birocrației pentru producători în schema extinsă de responsabilitate. Apoi, ne-am asigurat că termenele impuse sunt suficient de flexibile pentru ca Statele Membre să aibă timp să transpună legislația la nivel național”, a declarat reprezentatul AUR/ECR Adrian Axinia.
Acordul interinstituțional de revizuire a Directivei cadru privind deșeurile va ajunge în dezbaterea plenului Parlamentului European la reluarea activității legislative în septembrie.
„Principala problemă a economiei europene ţine de suprareglementare: prea multe legi şi normative, ţinte de mediu foarte dificil de atins care nu ţin cont de realităţile sociale şi economice. Ne confruntăm cu propuneri şi amendamente fanteziste care au caracter pur ideologic, nefiind racordate la realitate. Pe cât posibil, noi, europarlamentarii AUR şi grupul ECR, încercăm să mai domolim delirul verde înainte să mistuiască economia europeană”, a concluzionat Axinia.
