Connect with us

Moțiunea împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă. Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Opoziția are nevoie de lideri care să o unifice

Președintele partidului Acțiunea Conservatoare, Claudiu Târziu, a transmis luni că opoziția are nevoie de lideri care să o unifice și să o conducă, în contextul respingerii moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.

Moțiunea a strâns doar 134 de voturi din cele 233 necesare pentru a fi adoptată.

„Eșecul anunțat al moțiunii de cenzură împotriva guvernului Bolojan reprezintă, în primul rând, imaginea unei opoziții falimentare, care a ratat cea mai importantă oportunitate la început de mandat: unificarea în acțiune.

În loc să zguduie din temelii pestrița coaliție care sprijină astăzi executivul, inițiatorii moțiunii riscă să dea o mână de ajutor nesperată adversarilor de la putere.

Guvernul actual s-a născut din lovitura de stat comisă pe 6 decembrie 2024 și din deciziile prin care au fost eliminați adversarii electorali ai președintelui Nicușor Dan”, a transmis, luni, Claudiu Târziu.

Potrivit acestuia, măsurile de austeritate anunțate de premier pentru recuperarea deficitului bugetar nu sunt nici juste, nici inspirate.

„Decontul pentru jaful financiar comis de Ciolacu și de colegii politici ai actualilor miniștri a fost trecut integral în contul contribuabilului. Tocmai de aceea nimeni nu crede că Bolojan și miniștrii săi vor stopa cu adevărat declinul economic.

Acestea, și multe altele, sunt argumente imbatabile în favoarea moțiunii de cenzură.

Totuși, acțiunea declanșată de cel mai important partid din opoziție pare doar un exercițiu ratat de imagine. Iată de ce! Respingerea moțiunii cu o majoritate categorică este prezentată drept o confirmare și o victorie incontestabilă a proiectului politic lansat de Bolojan.

Opoziția nu doar că nu a reușit să atragă măcar câteva voturi din tabăra puterii, dar a obținut cu 19 voturi mai puțin și din propria tabără, într-un moment în care presiunea socială și revolta românilor sunt la cote maxime. Ceea ce înseamnă că a devenit complet irelevantă în jocul politic din Parlament”, a explicat Claudiu Târziu.

Președintele partidului Acțiunea Conservatoare a subliniat că România are nevoie de un guvern din umbră care să sancționeze pragmatic și profesionist excesele, abuzurile și derapajele puterii.

„Chiar dacă a ratat spectaculos primii pași din acest mandat parlamentar, opoziția trebuie să se regrupeze rapid și să pună pe masă proiecte concrete și strategii economice care să câștige susținerea românilor și a partenerilor sociali. Dar, înainte de toate, această opoziție are nevoie de lideri care să o inspire, să o unifice și să aibă capacitatea de a o conduce spre victorie”, a concluzionat Claudiu Târziu.

Facebook