Achim Irimescu, reprezentanța permanentă a României la UE: Comisia Europeană propune reducerea cu până la 20% a bugetului pentru Politica Agricolă Comună, pentru a face loc planului de înarmare pentru apărare

Subvențiile din agricultură ar putea arăta cu totul altfel odată cu implementarea noii Politici Agricole Comune (PAC), din 2028. Comisia Europeană vrea să introducă o serie de schimbări radicale în acordarea acestor plăți pentru fermieri, în contextul în care bugetul pentru agricultură va fi, cel mai probabil, diminuat față de actualul exercițiu financiar, notează AgroTV.
Potrivit lui Achim Irimescu, ministru plenipotențiar în cadrul reprezentanței permanente a României la Uniunea Europeană, viitoarea PAC ar putea avea un buget cu 20% mai mic față de cea actuală. În acest context, Comisia Europeană vrea să direcționeze banii în special către categoriile despre care se consideră că au cea mai mare nevoie de ei, respectiv tinerii fermieri, femeile din agricultură, fermele mixte și cele din zonele cu constrângeri naturale.
„Propunerea vizează reducerea cu până la 20% a bugetului, pentru a face loc planului de înarmare pentru apărare. Din ce știm până la acest moment, așa cum s-a spus în viziune, banii nu se vor da decât la cei care au cea mai mare nevoie de ei. În accepțiunea Comisiei, asta înseamnă tinerii fermieri, femeile fermier, fermele mixte cu producție animală și vegetală, precum și zonele cu constrângeri naturale. După propunerea Comisiei, ar însemna că fermele mari nu vor mai primi decât plăți cuplate și eco-scheme”, a explicat Achim Irimescu, în emisiunea „Agricultura la Raport”.
Mai mult, conform discuțiilor actuale, bunele condiții agricole și de mediu (GAEC-urile) ar urma să dispară, fiind înlocuite de eco-scheme. Astfel, fermierii nu vor mai fi obligați să respecte toate condițiile impuse în prezent, însă cei care o vor face vor primi subvenții consistente pentru acest lucru. ”Concluzia comisarului Hansen este că fermierii trebuie stimulați să facă eforturi, nu să li se impună prin regulament”, a explicat oficialul român.
Totodată, actualul Comisar European pentru Buget a promis că banii pentru plățile directe vor fi la fel de mulți în viitorul exercițiu financiar, astfel că scăderea bugetului total al PAC ar putea veni din măsurile de investiții.
”În contextul în care reducerea de buget va fi de 20%, ne punem întrebarea ce se va întâmpla cu ceea ce a spus comisarul european pentru buget, Piotr Serafin, care a spus că bugetul pentru plăți directe va fi menținut la 295 de miliarde. Asta ar însemna că cei 20% se taie din dezvoltare rurală. Rămâne de văzut dacă va fi așa sau nu”, a mai precizat Achim Irimescu, la AGRO TV.
Pe același subiect:
Subvențiile la hectar ar putea fi plafonate în viitoarea Politică Agricolă Comună
