UPDATE/ Ilie Bolojan, desemnat premier. Președintele Nicușor Dan: Este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, vineri, pe Ilie Bolojan ca prim-ministru, explicând că este cea mai potrivită persoană pentru această funcție.
„Îl desemnez pe domnul Ilie Bolojan ca Prim-ministru.Vreau să mulțumesc partidelor care vor forma majoritatea parlamentară pentru aceste săptămâni de discuții.
Este în interesul României ca Guvernul să fie sprijinit de o majoritate solidă, și partidele au înțeles lucrul acesta.
De asemenea, este în interesul României ca în majoritatea care susține Guvernul forțele politice să colaboreze, și am încredere că o vor face.
Evident că a fost o întrebare legitimă a societății de ce discuțiile acestea au durat o lună de zile.
Pe de o parte, avem exemplul democrațiilor consolidate în care negocierea pentru formarea unui Guvern cu multe partide durează mult mai mult decât o lună. Pe de altă parte, au fost chestiuni importante, sensibile și măsuri dificile pe care partidele și le-au asumat pentru guvernare, și niciuna din zilele pe care le-am petrecut în aceste discuții nu a fost o zi pierdută”, a declarat Nicușor Dan.
Potrivit acestuia, urgența pentru România este relansarea economică, dar, ca să ai o relansare economică, trebuie să ai o bază solidă.
„Domnul Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român. Este o persoană care, în pozițiile pe care le-a avut, de primar, de președinte al Consiliului Județean, a dovedit, pe de o parte, că știe să reducă și să eficientizeze cheltuielile, pe de altă parte are o viziune de dezvoltare.
Este persoana cea mai potrivită și va avea în mine un partener”, a mai spus Nicușor Dan.
Știrea inițială:
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, vineri, pe Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru.
Anunțul a fost făcut în ziua în care a expirat mandatul guvernului interimar condus de Cătălin Predoiu.
Pe același subiect:
O nouă rundă de negocieri pentru desemnarea premierului, cu o zi înainte de expirarea mandatului guvernului interimar
