Ilie Bolojan poate fi comparat cu Petru Groza: ambii au o majoritate largă

Într-o țară obosită de haos și corupție, Ilie Bolojan a venit ca o promisiune a proeuropenilor în campania prezidențială. Însă la doar o lună de când se chinuie să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară zdrobitoare, România lui Nicușor Dan pare să fi schimbat haosul cu autoritarismul, iar democrația cu o „dictatură eficientă” de tip nou. Totul sub o fațadă democratică. Totul cu o tăcere suspectă din partea presei de casă.

Comparat de tot mai mulți analiști cu Petru Groza, omul instalat de sovietici pentru a anula pluralismul românesc în 1945, Ilie Bolojan nu vine cu tancuri, ci cu grafice, KPI-uri și „raportări de performanță pentru eficientizarea deficitului bugetar”. Dar rezultatul începe să fie același: concentrarea totală a puterii într-un singur om. Un om care nu negociază. Nu ascultă. Nu se explică. Doar decide.

Ședințele de la Cotroceni sunt ceremonii de aprobare rapidă, unde miniștrii învață repede că obiecțiile nu sunt tolerate. Parlamentul votează în bloc, la semnal. Presa este cultivată sau intimidată. ONG-urile, ignorate. Dezbaterile publice, mimate. Dacă în urmă cu un an Bolojan părea un administrator eficient, azi pare un prim-ministru periculos, care confundă disciplina cu obediența și eficiența cu dictatura deciziei.

Asemenea lui Petru Groza, care a folosit majoritatea parlamentară din 1946 pentru a închide gura opoziției și a remodela instituțiile după chipul Moscovei, Bolojan folosește majoritatea PNL (și a sateliților săi politici) pentru a impune reforme în forță, fără dezbatere, fără consultare, fără transparență. Instituțiile devin anexe ale voinței unui singur om. Guvernarea devine regim.

Este poate cea mai perfidă formă de abuz politic: aceea care nu poartă hainele dictaturii clasice, ci se ascunde în limbajul tehnocratic al eficienței, al digitalizării, al „bunei guvernări”. În realitate, însă, avem un premier desemnat care evită criticile, marginalizează contestatarii și se înconjoară de o clică de executanți.

Un Groza modern: fără Stalin, dar cu sprijinul corporațiilor

Spre deosebire de Groza, care răspundea în fața Moscovei, Bolojan răspunde astăzi în fața intereselor economice care i-au netezit ascensiunea. Corporații, structuri discrete din servicii, grupuri media obediente – toate alimentează iluzia că România „funcționează”. Că s-a terminat cu hoția. Dar în realitate s-a terminat cu echilibrul. Cu pluralismul. Cu frica de abuz.

Ilie Bolojan nu este un lider democratic. Este un inginer al puterii, care folosește imaginea de baron local pentru a guverna cu mână forte. Iar comparația cu Petru Groza nu este doar validă. Este necesară. Pentru că ne amintește cât de ușor se poate transforma o promisiune de ordine într-un coșmar al obedienței totale.

Dacă nu e contestat acum, Bolojan va deveni ceea ce Groza a fost în 1945: începutul sfârșitului unei democrații care n-a știut să se apere.