Toma de Buzău vrea să bată cu pumnul în masa PSD: ochii pe funcția de secretar general

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, a devenit brusc foarte vocal în PSD. Nu pentru că l-ar fi apucat brusc grija pentru viitorul partidului, ci pentru că vânează una dintre cele mai râvnite funcții, aceea de secretar general. Întâmplător sau nu, această poziție e deja ocupată de un om greu de mișcat din loc, Paul Stănescu.

Primarul Constantin Toma, cunoscut mai degrabă pentru administrarea liniștită a Buzăului, pare decis să se reinventeze ca disident politic în PSD. După ani în care a stat aliniat în spatele conducerii, acum a descoperit brusc că partidul merge greșit. Marcel Ciolacu și Lucian Romașcanu, până nu demult buni camarazi de poză și declarații, sunt astăzi transformați în ținte directe ale criticilor sale.

Motivul din spatele acestei treziri politice nu ține de doctrină sau principii, ci de o dorință clară de promovare. Constantin Toma vrea funcția de secretar general al PSD, o poziție-cheie în organizarea internă a partidului și în împărțirea influenței. Acesta este pasul pe care îl consideră logic după succesul electoral local și după ani de relații bune cu conducerea de la centru.

Funcția respectivă este ocupată în prezent de Paul Stănescu, un veteran al partidului, bine înfipt în mecanismele de putere ale PSD. Stănescu nu dă semne că ar avea chef să facă loc altcuiva, mai ales unuia venit din teritoriu cu un val de declarații și reproșuri. Pe lângă el, planează și prezența discretă, dar constantă, a lui Marian Neacșu, un alt nume greu, care nu stă pe tușă de dragul altora.

Toma nu pare interesat de subtilități politice sau negocieri de culise. A preferat să iasă public, să se audă și să-și anunțe indirect pretențiile. În stilul unui primar sigur pe el, care consideră că experiența din administrația locală îl recomandă direct pentru o funcție de prim rang național.

În PSD, însă, funcțiile nu se obțin prin aplauze la conferințe de presă și nici prin supărări afișate la televizor. Constantin Toma poate ridica tonul cât vrea, dar partidul rămâne o structură în care vechimea, rețelele de influență și disponibilitatea la compromis dictează ascensiunile. Deocamdată, visul lui Toma rămâne exact atât: un vis spus cu voce tare.