Connect with us

”Pro-europenii” pregătesc sărăcirea românilor. Taxe mai mari de la o lună la alta: primele majorări, din iulie

Tensiuni uriașe pe tăierile de venituri și creșterile de taxe. Au fost deja agreate primele trei măsuri: crește acciza la alcool și tutun, cresc taxele pe proprietate și cresc și taxele pentru transportatori. Deși încă nimic nu a fost anunțat oficial, primele creșteri de taxe s-ar putea aplica încă de luna viitoare, adică peste doar două săptămâni.

Negocierile pe orice înseamnă noi taxe sau reduceri de cheltuieli sunt, în acest moment,  suspendate pentru că liderii partidelor politice nu au reușit să ajungă la un consens și cel mai probabil acestea vor fi reluate, după ce vom avea un premier desemnat. 

Acum, se fac presiuni ca președintele Nicușor Dan să desemneze un prim-ministru care să își asume un pachet de măsuri astfel încât negocierile să fie deblocate. 

Surse 60M.RO spun că până acum s-a convenit pe trei măsuri principale. Este vorba despre creșterea accizei la alcool și tutun, creșterea taxei pe proprietate, dar și creșterea taxelor pentru transportatori. 

De asemenea, se discută și despre o reducere a cheltuielilor cu veniturile de la stat cu aproximativ 5%. 

Există, însă, în continuare controverse pe măsurile care au creat cele mai mari tensiuni în negocierile din coaliție precum creșterile de TVA, acolo unde cei de la PSD nu sunt de acord, dar cu o singură excepție, ar accepta creșterea cotei unice dacă ar scădea, în schimb, cota la alimente sau medicamente până la 5 sau chiar 0%. 

Rămân tensiuni și pe impozitatea progresivă cu care social-democrații instistă. Aceștia și-ar dori ca ea să fie aplicată începând de anul viitor, cu măsuri tranzitorii, aplicate încă de anul acesta. 

Concret, propun creșterea impozitului pe salariile și pensiile care depășesc un anumit prag cum ar fi cel de 12 mii de lei net. 

Facebook