Connect with us

Dungaciu: Susţinând actuala putere din România, Bruxelles-ul şi-a băgat în casă „calul troian” căci eşecul, colapsul guvernării ar însemna, pe fond, eşecul proiectului european

Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a atras atenția asupra riscurilor pe care și le asumă Uniunea Europeană prin sprijinul actualei guvernări.

Dan Dungaciu a susținut că Uniunea Europeană a sprijinit actuala putere politică din motive strategice, dar avertizează că acest pariu s-ar putea dovedi a fi greșit. În opinia sa, dacă guvernarea va eșua, consecințele se vor răsfrânge asupra imaginii UE.

„Bruxelles-ul i-a luat în brațe, pentru că, nu-i așa, a câștigat Europa în România. Dar până la urmă, când vede ce-a luat în brațe, trebuie să decidă între geopolitică și realitățile concrete economice, sociale și politice. Va fi un eșec guvernarea lor și totul se va restrânge pe Uniunea Europeană. Bruxelles-ul, dacă vreți, are un cal troian în brațe și va arunca în aer ideea de Uniunea Europeană. În sensul acesta, suveraniștii sunt protejați.”

Dungaciu a continuat analiza prin a remarca faptul că direcția politică a României seamană din ce în ce mai mult cu cea din Republica Moldova, unde cetățenii și-au pierdut încrederea în proiectul european.

„America nu se va schimba, indiferent dacă pleacă Trump și vine un democrat la putere. Suntem exact în același scenariu al Republicii Moldova. Maia Sandu a adus Moldova într-o situație în care ideea europeană nu mai câștigă alegerile. Cei de la Bruxelles ar trebui să-și dea seama că cel mai mare rău pe care l-au făcut a fost să împartă România în două jumătăți: pro-europeană și anti-europeană. O să râdă rușii de noi și lui Trump nu o să-i pese.”

Facebook