La ei se poate, la noi nu: Cehia, Ungaria și Polonia își protejează energia. România o lasă pe mâna altora

În timp ce țările din Europa Centrală își consolidează controlul asupra resurselor energetice strategice prin naționalizare și investiții directe, România continuă să vândă ieftin și să cumpere scump. Modelul aplicat de Cehia, Ungaria și Polonia arată că un stat poate proteja interesul public în sectorul energetic. Cu o condiție: să vrea.

În Europa Centrală, guvernele preiau inițiativa în domeniul energetic. Cehia, Ungaria și Polonia investesc masiv în controlul producției și distribuției de energie, mizând pe securitate, stabilitate și prețuri mai accesibile pentru populație. În timp ce la București statul cedează controlul în fața intereselor externe sau pur și simplu nu intervine, vecinii noștri din regiune construiesc campioni naționali care lucrează în beneficiul economiei proprii.

În Cehia, partidul ANO al lui Andrej Babis promite o naționalizare completă a gigantului energetic CEZ, una dintre cele mai mari companii din Europa de Est. Statul deține deja 70% din acțiuni, dar vrea control total pentru a putea reduce prețurile, investi în proiecte nucleare și securiza resursele interne. De altfel, CEZ este implicat deja în proiecte majore, de la achiziția celui mai mare distribuitor de gaze din țară, GasNet, până la parteneriatul cu Rolls-Royce pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare modulare SMR.

Ungaria a ales de ani buni direcția naționalizării. MVM, compania de stat, controlează întreg lanțul energetic: producție, distribuție și furnizare. Sub conducerea lui Viktor Orban, Ungaria și-a cumpărat înapoi rețelele de gaze și electricitate, iar MVM s-a extins internațional, preluând active chiar și în România. Guvernul susține că această centralizare permite furnizarea celei mai ieftine energii din UE. Indiferent de nuanțele politice, rezultatul este clar. Statul controlează prețul și asigură aprovizionarea.

Polonia merge pe o formulă mixtă. Companiile sunt listate la bursă, însă statul rămâne acționar majoritar. Cel mai cunoscut exemplu este Orlen, un gigant care activează în tot lanțul energetic, de la rafinare la retail. Polonia își protejează interesele naționale, dar și investește în extindere regională, în timp ce menține prețuri competitive pentru consumatorii proprii.

Prin contrast, România a vândut masiv în ultimele decenii, pierzând controlul asupra unor sectoare esențiale. Cu resurse energetice semnificative, țara exportă gaze brute și electricitate la prețuri mici, doar pentru a importa apoi, la costuri mari, produse procesate sau energie înapoi. Lipsa unei strategii clare și a unei viziuni pe termen lung face ca românii să plătească mult, în timp ce statul pierde influența asupra unui domeniu vital.

Exemplele din Cehia, Ungaria și Polonia arată că se poate. Statul poate construi lideri energetici regionali, poate regla prețurile și poate investi în viitorul energetic al țării. România are toate resursele necesare. Îi lipsește doar curajul politic de a proteja interesul public într-un sector atât de strategic. La ei se poate. La noi, încă nu.