Connect with us

A apărut acatistul Sfântului Arsenie de la Prislop

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut „Viața și Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”.

Canonizarea părintelui Arsenie Boca cu numele de Sf. Cuv. Arsenie de la Prislop avut loc la începutul acestui an.

Acatistul, alcătuit de ÎPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost avizat de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei și de Comisia teologică, liturgică și didactică a Sfântului Sinod și aprobată prin hotărârea nr. 793 luată în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 februarie 2025.

Viața și Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop (28 noiembrie)

„Întors în țară, a fost trimis la Chișinău ca să deprindă tehnica poleirii cu aur a icoanelor. Acolo a avut parte de o întâmplare minunată, care avea să îl marcheze întreaga viață. Cu o zi înainte de începerea celui de al Doilea Război Mondial, pe 31 august 1939, în gară, «privind peste hărmălaia lumii», L-a văzut pe Mântuitorul «cu niște ochi de o frumusețe divină și cu o infinită durere», ceea ce l-a determinat să-și asume urmarea Lui, zicându-și: «Nu-I voi ușura întrucâtva imensa Lui cruce pe care o duce printre oameni până la sfârșitul lumii, luându-mi partea mea?»

Astfel, s-a închinoviat în ctitoria Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde a primit, la tunderea în monahism, numele Sfântului Cuvios Arsenie cel Mare, apoi, în ziua de 10 aprilie 1942, s-a învrednicit a primi și harul preoției. Pentru aleasa lui viețuire, împodobită cu roadele Duhului Sfânt, atât frații săi de nevoință, cât și creștinii din împrejurimi îl priveau ca pe o icoană a virtuții. Predicile sale atingeau inimile credincioșilor, iar înțelepciunea sa era izvor de pocăință și dreaptă mărturisire pentru toți cei care îi primeau cuvintele.”

Extras din Viața și Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop

 

 

 

Facebook