Zelenski propune ca inclusiv România și Bulgaria să monitorizeze armistițiul din Marea Neagră. „Își cunosc regiunea”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este de părere că încetarea focului din Marea Neagră, asupra căreia Ucraina și Rusia au convenit în negocierile cu SUA, poate fi monitorizată, în special, de reprezentanții țărilor cu ieșire la Marea Neagră, notează Euractiv.
În timpul unui briefing de presă organizat vineri, Zelenski a afirmat că regimul de încetare a focului în Marea Neagră impune monitorizarea respectării acestuia, pentru că, „fără monitorizare, nu este nimic de spus”.
Liderul ucrainean a remarcat că problema referitoare la cine anume va fi responsabil pentru această monitorizare a fost ridicată și în timpul discuțiilor din Arabia Saudită și a menționat Turcia ca exemplu de stat care ar putea face acest lucru.
„SUA pot monitoriza acest lucru (armistițiul din Marea Neagră – nota red.), britanicii pot, francezii pot”, a afirmat Zelenski. „Și o pot face și țările de pe litoralul Mării Negre – și românii, și bulgarii, acest lucru este absolut clar pentru noi, fiindcă ei își cunosc regiunea și s-au ocupat de coaliția de deminare a Mării Negre”, a adăugat șeful statului ucrainean.
