VIDEO: Discuții aprinse la Casa Albă care au lăsat în aer acordul cu Ucraina

Acordul pentru mineralele din Ucraina a rămas în aer, în urma discuțiilor foarte tensionate și fără precedent care s-au desfășurat la Casa Albă, între președintele american Donald Trump și Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean s-a confruntat cu unul dintre cele mai critice momente, pe linie diplomatică și politică, de la momentul în care Rusia a invadat Ucraina. Întâlnirea cu Trump a degenerat într-un moment de tensiune extraordinară. În final, Zelenski a părăsit Biroul Oval fără ca măcar să fie condus de oficialii americani, iar conferința de presă a fost anulată.
Practic, Zelenski a fost mustrat public de către Donald Trump și vicepreședintele JD Vance. Totul a început când Vance i-a spus lui Zelenski că „războiul trebuie să se încheie prin diplomație”. „Ce fel de diplomație?”, a răspuns Zelenski. El a fost apoi acuzat de vicepreședintele Vance că a fost „lipsit de respect”. Discuția a escaladat apoi rapid. Trump și Vance l-au acuzat pe Zelenski că este nerecunoscător pentru cei trei ani de sprijin american, spunându-i că nu este în măsură să spună/să dea lecții SUA cum ar trebui să se simtă.
UPDATE 7 Întâlnirea din Birul Oval s-a încheiat fără ca acordul să fie semnat cu Ucraina, după discuția furioasă iscată. Conferința care trebuia să aibă loc s-a anulat. Trump a postat un mesaj, spunând că Zelenski se poate întoarce după ce „este pregătit”.
HEATED Argument between US President Donald #Trump & #Zelensky
Trump said.
„You are showing us disrespect.We are heading towards World War III, you have no right to play with it.You should be grateful. It will be very difficult to run a business like this.”You don’t have… pic.twitter.com/aN53Ct8uNy
— Sumit Chaudhary (@SumitDefence) February 28, 2025
„Am avut astăzi o întâlnire foarte semnificativă la Casa Albă. S-au învățat multe lucruri care nu ar putea fi înțelese fără o conversație sub atâta foc și presiune. Este uimitor ce iese la iveală prin emoție și am stabilit că președintele Zelenski nu este pregătit pentru Pace dacă America este implicată, deoarece simte că implicarea noastră îi oferă un mare avantaj în negocieri. Eu nu vreau avantaje, vreau PACE. El nu a respectat Statele Unite ale Americii în Biroul Oval. Se poate întoarce când va fi pregătit pentru Pace”, a scris Trump.
UPDATE 6: Zelenski i-a spus lui Trump că vrea, bineînțeles, o încetare a focului, dar cu garanții, relatează BBC.
„Dacă ați putea obține o încetare a focului chiar acum, v-aș spune să o luați, astfel încât gloanțele să nu mai zboare”, spune Trump.
HOLY SHIT! Trump tells President Zelensky he is gambling with World War III and Vance demands thanks.
I’m so ashamed of America— fuck you, Krasnov! pic.twitter.com/vzqfvbB3ft
— Outspoken™️ (@Out5p0ken) February 28, 2025
Zelenski spune: „Bineînțeles că vreau să opresc războiul – ”
Trump îl întrerupe: „Tu spui că nu vrei o încetare a focului”.
Zelensky spune că vrea un acord de încetare a focului cu „garanții”.
El îi spune lui Trump să întrebe poporul ucrainean ce părere are despre un acord de încetare a focului.
UPDATE 5: La finalul întâlnirii, Trump i s-a adresat direct lui Zelenski: ”Problema este că v-am ajutat să fiți un tip dur și nu cred că ați fi un tip dur fără Statele Unite. Iar oamenii tăi sunt foarte curajoși. Dar fie veți face o înțelegere, fie vom ieși (…) Sunteți într-o poziție mult mai bună [cu acordul], dar nu acționați deloc recunoscător și acesta nu este un lucru frumos. Voi fi sincer”. (via The Guardian)
UPDATE 4: Întâlnirea de vineri de la Casa Albă a președinților Donald Trump și Volodimir Zelenski a degenerat rapid într-un schimb de replici, liderul ucrainean punând la îndoială probabilitatea ca eforturile lui Trump de a negocia un acord cu Rusia să ducă la o pace durabilă, potrivit Bloomberg. Replica lui Zelenski a produs un răspuns furios din partea lui Trump și a vicepreședintelui SUA JD Vance, care a sugerat că critica sa a fost lipsită de respect și că viziunea sa absolutistă față de Moscova inhibă negocierile care ar putea pune capăt războiului sângeros de trei ani. „Va fi foarte greu să facem afaceri în acest fel”, a spus Trump, spunându-i lui Zelenski că ”trebuie să fii mai recunoscător”.
„V-am dat prin acest președinte prost [o referire la Joe Biden] 350 de miliarde de dolari, v-am dat echipament militar… dacă nu aveați echipamentul nostru militar, acest război s-ar fi terminat în două săptămâni”, a spus Donald Trump.
„În trei zile, am auzit-o de la Putin”, a răspuns Zelenski, potrivit BBC.
„Va fi foarte greu să faci afaceri în acest fel”, a replicat Trump.
UPDATE 3: În timpul discuției cu Zelenski, vicepreședintele JD Vance a spus că negocierile au fost necesare deoarece „am încercat soluția lui Joe Biden, de a ne bate cu pumnul în piept și de a pretinde că vorbele președintelui Statelor Unite contează mai mult decât acțiunile președintelui Statelor Unite. Ceea ce face din America o țară bună este ca America să se angajeze în diplomație. Asta este ceea ce face președintele Trump”, a insistat el.
Dar Zelenski a răspuns că Putin a încălcat în mod repetat acordurile anterioare convenite cu alte țări. „Deci, despre ce fel de diplomație vorbești, JD?”, a spus el, potrivit The Guardian. Acest lucru l-a făcut pe Vance să explodeze, acuzându-l pe Zelenski că este „lipsit de respect” și că organizează „turnee de propagandă”.
Când președintele ucrainean a încercat să își prezinte argumentele, Trump a intervenit și i-a spus: ”Nu ne spune ce vom simți. Nu ești în poziția de a dicta ce vom simți noi… Ți-ai permis să fii într-o poziție foarte proastă… Nu ai cartile in mana acum. Cu noi incepi sa ai cartile. Vă jucați cu viețile a milioane de oameni, vă jucați cu Al Treilea Război Mondial. Și ceea ce faci este foarte lipsit de respect față de această țară”.
După ce JD Vance l-a acuzat că nu a mulțumit pentru sprijinul SUA, în ciuda mulțumirilor repetate din partea lui Zelenski – au avut un alt schimb de replici aprins, Trump ridicând vocea, ceea ce l-a determinat pe Zelenski să înceapă următoarea frază spunând:
”Credeți că dacă veți vorbi tare…”
Via The Guardian
UPDATE 2: Și vicepreședintele JD Vance l-a atacat pe Zelenksi. ”Ați spus mulțumesc măcar o dată? Comentariile dumneavoastră au fost lipsite de respect”, a spus Vance, potrivit The Guardian
UPDATE 1: Donald Trump i-a spus lui Zelenski „să fie recunoscător” și l-a acuzat că „se joacă cu al Treilea Război Mondial”, transmite BBC. Potrivit reporterilor aflați în cameră, Zelensky, vicepreședintele american JD Vance și Trump sunt blocați într-o serie de schimburi tensionate.
Vance l-a acuzat pe Zelenski că este „lipsit de respect față de SUA”. Trump a afirmat apoi că liderul ucrainean „se joacă cu Al Treilea Război Mondial”.
Întâlnirea s-a încheiat cu Trump spunându-i lui Zelenski că nu este „foarte recunoscător”. ”Ați spus mulțumesc vreodată? Nu am auzit cuvinte de apreciere”, a mai spus Trump.
Volodimir Zelenski i-a replicat nervos în mai multe rânduri președintelui Trump, spunând că Ucraina a mulțumit SUA pentru ajutor.
”Eu vrea să opresc războiul, dar vreau să am garanții”, a mai spus Trump. ”Nu ați vorbit cu mine, ați vorbit cu Biden, care nu este prea deștept. Trump v-a dat rachete Javelin. Nu aveți cărți în mână”, a mai spus Trump.
