Președintele Academiei Române vorbește despre pelerinajul istoric ce va avea loc la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Pentru prima dată în istorie, moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse în România, la Mănăstirea Pantocrator din Episcopia Alexandriei și Teleormanului, în perioada 30 aprilie – 8 mai 2025. Evenimentul va fi un moment deosebit pentru viața religioasă din țara noastră.

Acest pelerinaj de mare însemnătate se desfășoară cu acordul Patriarhiei Latine de Veneția, care a aprobat transferul sfintelor moaște, păstrate de peste 800 de ani la Veneția, după ce trupul Sfintei Elena a fost mutat acolo în anul 1211. România devine astfel a doua țară în care ajung moaștele sfintei, după Grecia, unde au fost duse pentru prima dată în pelerinaj în anul 2017.

Despre acest eveniment de importanță istorică și religioasă, Academicianul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, a oferit un interviu în care a evidențiat reperele esențiale din viața Sfintei Împărătese Elena și contribuția acesteia la deciziile luate de fiul său, Împăratul Constantin cel Mare. Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena sunt, probabil, cele mai importante relicve creștine care ajung în România.

”Se cunosc puține date despre viața pământească a Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. A trăit între anii 248 (circa) și 329 și provenea dintr-o familie modestă (din câte se pare) din Asia Mică. A fost căsătorită cu generalul roman Constantin Chlorus, care, însă, a repudiat-o la un moment dat, fiindcă ea nu era de rang. După ce fiul său a ajuns împărat, în 306, l-a vegheat cu înțelepciune și cu evlavie până la moartea sa, petrecută cu vreo șapte ani înainte de încheierea vieții și domniei fiului său. A făcut un pelerinaj în Țara Sfântă și i se atribuie descoperirea moaștelor Sfintei Cruci și a urmelor rămase de la cei trei magi. L-a vegheat și îndemnat pe împărat în împlinirea „Edictului” de la Milano (313), în urma căruia s-a permis manifestarea credinței creștine, la organizarea Sinodului Ecumenic de la Niceea (325) și la începutul construirii noii capitale a imperiului la Noua Romă sau Bizanț (324). Firește, a avut rolul important în creștinarea, la finele domniei, a fiului său. A rămas un model de pioșenie și de credință.

Până la domnia lui Constantin cel Mare, credința creștină a fost interzisă oficial în Imperiul Roman și mulți împărați au fost prigonitori de creștini. În anul 313, Licinius și Constantin au semnat o scrisoare care garanta toleranța religioasă și care nu mai menționa „secta” creștină ca fiind interzisă. Pe atunci, Licinius (cumnatul lui Constantin) conducea partea de răsărit al Imperiului, iar Constantin partea de apus. Prin această scrisoare, înceta persecuția lui Dioclețian și se permitea restituirea unor bunuri confiscate ale creștinilor. Creștinismul nu devenea religie de stat, dar intra în șirul religiilor acceptate. Împărăteasa Elena se afla mereu alături de fiul său, pe care l-a sfătuit numai de bine, întru mărirea lui Dumnezeu și ocrotirea credinței.

Conform mărturiilor de epocă și tradiției, împărăteasa Elena s-a îngrijit de ocrotirea și creșterea credinței și a lucrat pentru organizarea canonică a Bisericii. Este de ajuns să urmărim lucrările și rezultatele primului sinod ecumenic de la Niceea, la care au participat 318 episcopi, care a condamnat arianismul și a stabilit Crezul. Rolul împărătesei Elena în organizarea și dezvoltarea creștinismului a fost unul foarte important. Să nu uităm că în jurul anilor 300 erau destule dispute în cadrul credinței creștine și destul abateri de la calea cea dreaptă. Împărăteasa, cu tact, înțelepciune și blândețe a orientat lucrurile spre calea rânduită de Dumnezeu.

Se știe că după Sinodul de la Niceea, împăratul Constantin și împărăteasa Elena au poruncit să se trimită scrisori cu deciziile de urmat în toate eparhiile, inclusiv la Tomis (Constanța de azi). Sub împăratul Constantin, stăpânirea romană a revenit pe o arie destul de întinsă de la nordul Dunării de Jos, în Oltenia, Muntenia și Banat. Lumea daco-romană de pe teritoriul fostei Dacii, din Câmpia Munteană, din sudul și centrul Moldovei a fost puternic revitalizată. După încetarea persecuțiilor contra creștinilor, misionarii de la sud de Dunăre au putut trece liberi fluviul și răspândi cuvântul Domnului prin convingere, din aproape în aproape. Astfel, creștinismul a devenit un puternic factor de continuare a romanizării, fiind o piatră de temelie a formării poporului român și limbii române.”, a spus Ioan-Aurel Pop.