Connect with us

Peste 100 de psihiatri și psihologi îl acuză pe premierul slovac de manipulare și stil autoritar și îi cer să demisioneze

Peste 100 de psihiatri și psihologi din Slovacia i-au trimis premierului Robert Fico o scrisoare publică prin care îl acuză de manipulare și stil autoritar, cerându-i să se retragă din funcție.

Semnatarii scrisorii susțin că agresivitatea lui Fico și schimbările emoționale au devenit mai pronunțate după tentativa de asasinat din mai 2024. Ei l-au acuzat pe Fico că este autoritar, manipulează fapte, minți și atacă jurnaliști, membri ai publicului și oponenți politici.

Psihiatrii și psihologii au analizat și politica externă a lui Fico, semnalând că aceasta contrazice NATO și UE.

În replică, premierul Robert Fico i-a acuzat pe psihiatrii Jozef Hasto și Anton Heretik, inițiatorii scrisorii, că folosesc profesia în scopuri politice.

„Vedem și peste hotare, când metode asemănătoare josnice sunt folosite împotriva politicienilor de succes, pe care oameni ca dumneavoastră nu-i pot învinge într-o competiție democratică”, a transmis, pe Facebook, premierul Robert Fico.

Reamintim că premierul slovac Robert Fico a prezentat, marți, o propunere de schimbare a Constituției, proiectul urmând să intre în circuitul de dezbatere parlamentară în luna martie. Modificările vizează prioritatea legilor naționale față de dreptul UE și protejarea familiei, prin redefinirea căsătoriei, ca uniune dintre un bărbat și o femeie, după cum a relatat RostOnline.

Facebook