Connect with us

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, fiind inculpat de ”insurecţie”

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează o agenție internațională de presă. 

Procurorii însărcinaţi cu ancheta au anunţat înte-un comunicat că l-au ”inculpat pe Yoon Suk Yeol (…) de acuzaţia că este conducătorul unei insurecţii”.

El a fost suspendat la puţin timp după aceea, la 15 ianuarie, şi a devenit primul şef de stat sud-coreean în funcţie arestat.

Această arestare a intervenit după o detenţie de mai multe săptămâni în reşedinţa sa, unde garda sa apropiată s-a opus încercărilor de arestare.

Yoon se află în prezent la Centrul de Detenţie de la Seul.

El a refuzat să coopereze în ancheta penală cu privire la declararea sa a legii marţiale, iar avocaţii săi au anunţat că anchetatorii nu au autoritate legală.

Inculparea sa oficială în vederea detenţiei înseamnă că de-acum va fi ţinut după gratii până la proces, care urmează să aibă loc în şase luni.

Acuzaţia potrivit căreia a condus o insurecţie nu este acoperită de imunitatea prezidenţială, subliniază ei.

Facebook