”Prin noi înșine!”, spiritul Unirii de la 1859 poate ghida viitorul României

de Ciprian Demeter

24 ianuarie 1859 rămâne o dată emblematică în istoria României, marcând un moment de unitate națională și speranță pentru un viitor mai bun prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite, reprezentând triumful voinței populare și al diplomației abile în fața intereselor marilor puteri. Astăzi, la 166 de ani distanță, ne găsim într-o Românie foarte diferită – formal unită, dar profund dezbinată în realitate.

Jurământul lui Cuza, rostit cu atâta convingere și patriotism, pare acum o relicvă dintr-o altă epocă:

”Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite, că voi fi credincios constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi veghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate uitând toată prigonirea şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române.”

Cât de departe suntem astăzi de aceste idealuri! Într-o Românie măcinată de corupție, nepotism și interese de grup, cuvintele lui Cuza par aproape utopice.

Tranziția post-comunistă a României a fost marcată de speranțe mari și dezamăgiri pe măsură. Am pornit la drum în 1989 cu visul unei țări libere, prospere și demne. Astăzi, după mai bine de trei decenii, ne confruntăm cu o realitate mult mai sumbră.

Perioada post-decembristă a adus cu sine nu doar libertate, ci și provocări uriașe. Țara noastră a trecut prin convulsii sociale precum Mineriadele, scandaluri de corupție la nivel înalt, și tragedii precum cea de la Colectiv, toate acestea erodând încrederea populației în instituțiile statului și în clasa politică.

Mai mult, exodul masiv al românilor către Occident a creat o criză demografică fără precedent. Milioane de compatrioți au ales să-și caute norocul în străinătate, lăsând în urmă o țară tot mai depopulată și îmbătrânită, fenomen amplificat de un sistem de sănătate precar și de lipsa oportunităților economice reale pentru tineri.

În acest context, ne putem întreba legitim: ce mai înseamnă astăzi unirea pentru români? Suntem oare cu adevărat uniți ca națiune, sau trăim într-o țară fragmentată de interese divergente și conflicte sociale?

Paradoxal, deși formal suntem o țară unită, realitatea ne arată o Românie profund polarizată. Avem decalaje adânci între mediul urban și cel rural, între tineri și vârstnici, între cei educați și cei mai puțin școlarizați. Discursul public este adesea toxic, plin de acuzații și contraacuzații, lipsit de substanță și de viziune pe termen lung, în timp ce dialogul constructiv și compromisul par concepte străine în peisajul nostru politic actual.

În acest context, invocarea spiritului de la 1859 pare aproape derizorie. Și totuși, poate că tocmai acum avem nevoie, mai mult ca oricând, să ne reamintim lecțiile acelui moment istoric. Unirea Principatelor nu a fost doar un act politic, ci și rezultatul unei mișcări de conștiință națională, al unei dorințe comune de progres și emancipare.

Astăzi, România se confruntă cu provocări cel puțin la fel de mari ca cele din secolul al XIX-lea. Suntem parte a Uniunii Europene și a NATO, dar încă ne luptăm să ne definim locul și rolul în aceste structuri. Avem resurse naturale și umane considerabile, dar nu reușim să le valorificăm eficient. Suntem o democrație, dar una în care corupția și nepotismul continuă să submineze încrederea cetățenilor în instituții.

În acest context, cuvintele istoricului Nicolae Iorga par mai actuale ca niciodată:

”Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții.”

Poate că tocmai această deconectare de la propriul trecut, această uitare a lecțiilor istoriei, ne împiedică să găsim soluții la problemele prezentului. Am uitat prea ușor că unirea de la 1859 nu a fost un dar, ci rezultatul eforturilor și sacrificiilor multor generații.

Ce ar însemna astăzi o ”nouă unire” pentru România? Cu siguranță, nu vorbim despre o unire teritorială, ci mai degrabă despre o reconciliere națională, o regăsire a unui țel comun care să transcendă disputele mărunte ale politicii de zi cu zi.

Avem nevoie de o nouă viziune pentru România, una care să ne unească în jurul unor valori și principii comune și care ar trebui să includă o reformă profundă a sistemului politic și administrativ, cu accent pe competență și integritate, o strategie de dezvoltare economică pe termen lung, care să valorifice avantajele competitive ale României, investiții masive în educație și sănătate, pilonii oricărei societăți moderne, o politică externă coerentă, care să consolideze poziția României în UE și NATO și o reconciliere cu diaspora și crearea condițiilor pentru repatrierea românilor plecați în străinătate.

Realizarea acestor obiective nu va fi ușoară și va necesita sacrificii din partea tuturor dar așa cum spunea marele om politic Ion I.C. Brătianu, ”Prin noi înșine!”, un astfel de îndemn la autodeterminare și încredere în forțele proprii ar trebui să fie busola noastră morală în aceste vremuri tulburi. Nu putem aștepta ca soluțiile să vină din afară. Așa cum generația de la 1859 a înțeles că trebuie să-și ia soarta în propriile mâini, și noi trebuie să înțelegem că viitorul României depinde în primul rând de noi, de capacitatea noastră de a ne uni în jurul unor obiective comune.

Aniversarea Micii Uniri din 24 ianuarie 1859 ar trebui să fie atât un prilej de comemorare, cât și un moment de reflecție și acțiune, când suntem chemați să ducem mai departe visul unificator al înaintașilor noștri, adaptându-l la realitățile și provocările secolului XXI.

Poate că cea mai mare lecție pe care o putem învăța din evenimentele de la 1859 este importanța unității în diversitate. Atunci, moldovenii și muntenii au reușit să treacă peste diferențele regionale pentru a crea o națiune. Astăzi, provocarea noastră este să depășim polarizările politice și sociale pentru a construi o Românie modernă și prosperă.

Nu în ultimul rând, trebuie să ne reamintim că unirea de la 1859 a fost doar începutul unui proces lung și complex de construcție națională. La fel, și noi trebuie să înțelegem că transformarea României într-o țară cu adevărat dezvoltată și democratică este un proiect de lungă durată, care necesită perseverență și dedicare.

În acest sens, cuvintele lui Mihail Kogălniceanu, unul dintre arhitecții unirii, rămân la fel de relevante, ”Unirea națiunea a făcut-o!”, cuvinte care ne reamintesc faptul că marile schimbări istorice nu sunt niciodată opera exclusivă a liderilor politici, ci rezultatul voinței și acțiunii colective a unui întreg popor.

În aceste momente, să ne amintim cu toții că sărbătorirea Unirii Principatelor nu este doar despre trecut, ci și despre viitor! Este o oportunitate de a ne reafirma angajamentul față de valorile care au stat la baza formării statului român modern: libertate, democrație, drepturi egale pentru toți cetățenii.

Astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de un nou proiect național care să mobilizeze energiile creatoare ale societății și să ofere o perspectivă optimistă generațiilor viitoare, un proiect trebuie incluziv, care să reunească toate forțele pozitive ale națiunii, indiferent de orientare politică, etnie sau clasă socială.

Să ne reamintim că unirea de la 1859 a fost rezultatul unor eforturi susținute, al unor compromisuri inteligente și al unei viziuni clare asupra viitorului, ingrediente la fel de necesare și astăzi pentru a face față provocărilor cu care se confruntă România.

Să onorăm memoria înaintașilor noștri prin angajamentul nostru de a construi o Românie mai bună, mai prosperă și mai unită! Doar așa vom putea fi demni moștenitori ai spiritului de la 1859.

Să celebrăm împreună această zi istorică, încrezători în capacitatea noastră de a lua soarta țării în propriile mâini și de a scrie o nouă pagină gloroasă în istoria României!

Astfel, în spiritul curajului și al viziunii înaintașilor noștri, închei cu ceea ce spunea Aristotel, „Statul este comunitatea cetățenilor care trăiesc pentru binele comun.”, cuvinte care subliniază legătura profundă dintre cetățeni și stat. Într-o Românie modernă, această idee rămâne mai relevantă ca niciodată căci numai prin implicarea fiecăruia dintre noi, prin punerea binelui colectiv mai presus de interesele individuale sau de grup, vom putea depăși polarizările, crizele și provocările prezentului. Spiritul unirii de la 1859 trebuie să ne inspire la acțiune concretă pentru a construi o societate unită. Să nu uităm niciodată că viitorul nostru este o reflectare a eforturilor și alegerilor noastre de astăzi!