Connect with us

Eugen Rădulescu (BNR): Avem un deficit bugetar de țară în război. Suntem efectiv la fundul sacului

„Suntem efectiv la fundul sacului, iar România are un deficit bugetar de țară în război”, transmite Eugen Rădulescu, unul dintre consilierii guvernatorului BNR. Oficialul a explicat, în cadrul unei intervenții TV, cât de gravă este situația bugetului României.

„Avem o situație extrem de severă a bugetului pentru că, cel puțin în ultimii 5 – 7 ani, a existat un avânt în a cheltui banul public, la un moment dat chiar o încercare de a explica teoretic ceea ce nu poate fi explicat, anume că dacă cheltuim mai mulți bani de la buget va crește PIB-ul, ceea ce e un nonsens”, a spus Eugen Rădulescu, la emisiunea „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin și difuzată la postul B1 TV.

„Asta evident că nu s-a întâmplat și acum am ajuns la fudul sacului, iar fundul sacului e mai la fund decât credeam la un moment dat, ca să zic așa, pentru că vorbim nu doar despre faptul că deficitul a ajuns la un nivel de țară în război. 8,6% deficit într-un an de pace, fără niciun eveniment extraordinar, e dincolo de cât poate fi considerat cât de cât acceptabil.

Oamenii obișnuiți pot să nu perceapă aceste cifre cu foarte multă exactitate. Asta înseamnă că în familia noastră, România, avem 100 de lei venit lunar și cheltuim 130 de lei în fiecare lună. Asta înseamnă 8,6% deficit bugetar. Evident că această situație nu poate să continue la nesfârșit, iar acum chiar suntem la fundul sacului”, a declarat Eugen Rădulescu pentru sursa citată.

Facebook