Un precedent periculos. După România, urmează Polonia?
Anularea alegerilor prezidențiale din România reprezintă un precedent periculos care amenință și alte state europene.
După ce fostul comisar european, Thierry Breton, a indicat România în contextul unei dezbateri TV privind o eventuală anulare a alegerilor din Germania, iată că a venit și rândul Poloniei.
A fost suficient ca un sondaj să arate că un candidat susținut de Elon Musk ar câștiga alegerile prezidențiale din Polonia din 18 mai, pentru ca puterea pro-europeană de la Varșovia să intre în alertă.
„Autoritățile poloneze trebuie să fie pregătite să protejeze procesul nostru democratic, astfel încât polonezii să fie cei care ne aleagă președintele, nu străinii”, a declarat ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski (PO, PPE), potrivit Euractiv.com.
Reamintim că 50 de europarlamentari i-au cerut, recent, într-o scrisoare şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas, ca UE să îşi extindă cadrul de sancţiuni împotriva platformelor digitale pe care le acuză de interferenţe în procesele democratice şi să conducă o coaliţie globală împotriva unor astfel de încercări, după cum a relatat RostOnline.
Scrisoarea, inițiată de eurodeputata socialistă spaniolă Hana Jalloul, vicepreşedintă a Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, a mai fost semnată de europarlamentari din grupul ei socialist, precum şi din grupurile popularilor europeni (PPE), liberalilor (Renew), Verzilor şi stângii.
Pe același subiect:
Fost comisar european, despre anularea alegerilor: Au făcut-o în România și va trebui făcut și în Germania, dacă e necesar
Europarlamentarii AUR, întrebare către CE pe tema declarației lui Thierry Breton, fost comisar european: În ce constă concret implicarea Comisiei Europene în alegerile naționale dintr-un stat membru?