Connect with us

Ciprian Demeter: „Vacanța care a lăsat urme adânci: consum alarmant de droguri, bilanț tragic și o Agenție Națională Antidrog paralizată”

Pe fundalul unei mini-vacanțe care ar fi trebuit să aducă bucurie, suntem martorii unei întâmplări care continuă să zguduie societatea românească: traficul de droguri. România se află în fața uneia dintre cele mai acute probleme ale sale, iar Agenția Națională Antidrog (A.N.A.) care a fost desființată și reorganizată prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 147 din 12 decembrie 2024 conform art 14 din OUG, ”prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. 10, 11 și 13, care intră în vigoare la data publicării, precum și a art. 6, care intră în vigoare la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2025.”, încă parte integrantă a Ministerului Afacerilor Interne, pare că nu își asumă rolul necesar de coordonator în preîntâmpinarea și combaterea acestui fenomen destructiv.

În perioada 31 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, o serie de evenimente tragice au evidențiat gravitatea crizei cu care se confruntă țara din pricina drogurilor. Statisticile sunt îngrijorătoare: 12,9% dintre infracțiunile constatate privind regimul rutier au fost pentru conducerea sub influența drogurilor, echivalentul a 84 de cazuri dintr-un total de 65, ceea ce demonstrează pericolul pe care consumul de droguri îl reprezintă pentru siguranța cetățenilor pe șosele.

Ieud a fost scena unui conflict violent în perioada recentă, punând încă o dată în lumină pericolul extrem reprezentat de traficul de droguri. Fiind rezultatul unei reglări de conturi între două facțiuni – traficanți și consumatori – conflictul a degenerat rapid în violență folosindu-se atât arme albe, cât și de foc, escaladare a violenței care a dus la decesul unei persoane și rănirea gravă a altor două. Traficul de droguri nu este doar o chestiune de contravenție, ci una profund legată de siguranța publică și securitatea comunităților. Acest incident atrage atenția asupra modului în care traficul de droguri poate destabiliza comunitățile, generând nu doar victime directe, dar și un climat de nesiguranță generală. În astfel de situații, intervenția rapidă și fermă a organelor de ordine devine esențială pentru a preveni escaladarea violențelor și reinstaurarea unei stări de normalitate în localitățile afectate.

La Cluj, autoritățile au reușit să confiste 10 kilograme de droguri cristal, suficient pentru fabricarea a aproximativ 100.000 de doze, expunând un aspect alarmant al traficului modern: implicarea persoanelor tinere. Cei doi traficanți reținuți, de doar 17 și 19 ani, pun în evidență o problemă critică – atragerea adolescenților și tinerilor în rețelele de distribuție a drogurilor, fie prin promisiunea unor câștiguri rapide, fie prin presiuni sociale.

Descoperirea unei mașini de numărat bani și a sumei de 15.000 de lei indică atât amploarea și organizarea activităților ilegale, cât și impactul economic pe care îl generează asupra celor implicați și a rețelelor infracționale, situație care ridică întrebări importante cu privire la gradul în care rețelele sunt infiltrate în comunitățile locale și necesitatea urgentă pentru acțiuni coordonate ale autorităților de aplicare a legii și de prevenire.

Ambele incidente evidențiază atât riscurile fizice imediate, cât și efectul pe termen lung asupra stabilității și siguranței comunităților, iar intervenția autorităților pentru a dezmembra rețelele de trafic, a oferi programe de reabilitare pentru consumatori și a implementa campanii educaționale devine crucială. Pentru a aborda aceste provocări complexe, este necesară o strategie inter-instituțională care să implice nu doar organele de aplicare a legii, ci și instituții educaționale și de sănătate, precum și organizații non-guvernamentale, toate lucrând la unison pentru prevenirea și reducerea impactului consumului de droguri. Aceasta ar putea include măsuri precum programe de conștientizare în rândul tinerilor, suport pentru familiile afectate și institute de cercetare pentru dezvoltarea unor politici eficiente în combaterea consumului și traficului de substanțe interzise.

Cele două cazuri din Ieud și Cluj ilustrează urgența adoptării unor măsuri complexe și sistematice pentru a combate un flagel care amenință stabilitatea socială și viitorul tinerelor generații. Laurence Overmire spunea: ”Să știm ce să facem nu înseamnă mare lucru. Trebuie să și facem.”, așadar, nu mai poate fi amânată trecerea la acțiune în fața traficului de droguri, care trebuie să fie condusă de oameni competenți și implicați, deoarece din cauza nepăsării de până acum traficul și consumul de droguri a explodat în România. Din păcate, dramele continuă cu tragicele sinucideri ale doi adolescenți de 15 ani, care s-au aruncat în gol la Cariera Bididia și a unui elev de 18 ani, care s-a spânzurat în localitatea Izvoarele, iar faptul că aceștia erau consumatori subliniază deznădejdea tinerilor căzuți pradă acestui viciu.

Deși datele sunt alarmante, activitatea Agenției Naționale Antidrog a fost practic inexistentă, făcând ca toxina indiferenței să penetreze și mai adânc structurile societății. În ciuda gravității situației, A.N.A. nu a desfășurat nicio activitate specifică în această perioadă de vacanță și nu a participat nici măcar la conferința de presă organizată de MAI pentru mediatizarea rezultatelor mini-vacanței. Această inactivitate este dublată de faptul că A.N.A. a abandonat trei centre de tratare care nu au fost niciodată operaționalizate, în ciuda necesității urgente de servicii de sprijin profesional pentru tratarea dependenței de droguri: în Dejani, județul Brașov, Bălan, județul Harghita, și Mica, județul Cluj.

Deși ne aflăm în mijlocul unei crize a consumului de droguri, A.N.A. nu a publicat Raportul Național privind Situația Drogurilor în România pentru 2024, lipsa acestui document crucial subminând capacitatea de a înțelege și aborda problema eficient și ridicând suspiciuni asupra capacității instituției de a acționa în interesul public.

În fața acestor provocări de o gravitate alarmantă, este imperativ ca Agenția Națională Antidrog să acționeze de urgență, în termen de 90 de zile, cât i-a mai până la desființare, și să implementeze, măcar în ultimul ceas, măsurile necesare prin care să fie combătută și controlată criza drogurilor din România. Capacitatea de a face față acestui val de distrugere socială nu se bazează doar pe statistică și analize, ci pe acțiuni concrete și colaborări inter-instituționale care să aducă rezultate palpabile, fiind esențial să vedem o implicare activă a tuturor segmentelor societății, de la autorități și instituții publice, până la comunități locale și ONG-uri, lucrând împreună pentru a crea soluții durabile și eficiente.

Albert Einstein spunea că „O persoană care nu a greșit niciodată nu a încercat nimic nou.”, cuvinte care subliniază faptul că acest moment critic necesită o reevaluare a strategiilor actuale și o abordare proactivă, inovativă, și curajoasă. Protejarea tineretului și a viitorului națiunii de răul drogurilor trebuie să devină o prioritate națională, căci doar printr-un efort colectiv și susținut putem spera să vedem rezultate reale și durabile, capabile să schimbe cursul acestei crize devastatoare. Invităm deci, atât liderii politici, cât și pe fiecare cetățean în parte să se alăture acestei lupte, pentru a asigura un viitor sigur pentru toți.

Facebook