Ilie Bolojan nu e de acord cu demiterea trântorului de la Cotroceni
Liderul PNL, Ilie Bolojan, a ținut să sublinieze luni, 13 ianuarie, anumite aspecte legate de relația șefului statului cu liberalii, după ce unele voci din partid au cerut, în ședința de Birou Politic Național, susținerea unei declarații politice prin care să solicite demisia lui Klaus Iohannis din funcția de Președinte al României.
Bolojan este de părere că președintele va fi evaluat de istorie, iar o demisie a acestuia în prezent nu ar soluționa problemele cu care se confruntă România, relatează stiripesurse.
„Dacă vrei să te urci pe un val – să recunoaștem că președintele Iohannis are o cotă de încredere scăzută – ajungi într-o zonă de populism. O demisie credem că va rezolva problemele economice și dezechilibrele României? E foarte important, în această perioadă, și după alegerile rapide, să menținem țara într-o zonă de stabilitate și să luăm măsurile care se impun pentru a corecta lucrurile negative și să creăm condiții pentru dezvoltare.
Mie, personal, mi-ar fi plăcut ca în anii trecuți, când unii colegi doar se gândeau ce ar vrea cineva și anticipau anumite dorințe, să fi avut atunci o gândire critică. Când au luat tot felul de decizii în PNL, care nu au ajutat nici partidul și nici țara, să se fi gândit mai bine. E simplu, când cineva este la final de carieră, să te apuci să dai în el. Eu am căutat să tratez lucrurile echilibrat și am o răspundere suplimentară, cum este normal, și trebuie să acționăm responsabil”, a declarat Ilie Bolojan la Digi24.
Președintele liberal susține că ar fi fost mai benefică o opoziție în cadrul PNL în anumite momente în raport cu unele decizii ale lui Iohannis.
„Iohannis a avut critici în PNL, dar nu din partea celor care îl critică astăzi. Eu cred că cineva care va fi judecat de istorie și care aparține unei perioade care se încheie, trebuie lăsat în această situație. (…)
E clar că anularea turului doi al alegerilor este un lucru șocant, o situație excepțională. Dacă ne uităm pe rețelele sociale, dacă analizăm ce s-a întâmplat în Occident în aceste campanii, vedem că, dincolo de polarizările politice, cu o bună organizare se creează diversiuni. Se speculează divergențele din societate pentru a scădea încrederea în autorități, astfel încât sistemele politice să se pulverizeze, iar aceste țări să nu mai acționeze. O țară fără o guvernare stabilă nu mai are capacitatea să desfășoare politici generale, să se ocupe de geopolitică și să se concentreze în situațiile dificile interne. Asta nu se va termina nici în viitor”, a mai declarat președintele Senatului.