Noi alerte de vânt puternic în mai multe zone din țară și viscol la munte. Sunt anunțate ninsori, inclusiv în București
Meteorologii au emis o atenționare cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului în zona joasă a județului Buzău și în jumătatea vestică a județului Ialomița și pe litoral. Vântul va sufla cu putere și Dobrogea, sudul și estul Munteniei, centrul și sudul Moldovei, unde este în vigoare un cod galben.
În zona joasă a județului Buzău și în jumătatea vestică a județului Ialomița, precum și pe litoral vor fi în continuare intensificări puternice ale vântului cu viteze de 70…90 km/h, potrivit ANM.
În Dobrogea, sudul și estul Munteniei, precum și în centrul și sudul Moldovei vântul va continua să aibă intensificări cu rafale de 50…70 km/h.
În zona Carpaților de Curbură va fi viscol. Vântul va continua să prezinte intensificări cu rafale în general de 60…80 km/h, zăpada va fi troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 100 m.
Interval de valabilitate: 26 decembrie, ora 10 – 27 decembrie, ora 5
Din a doua parte a nopții de joi spre vineri (26/27 decembrie) și vineri (27 decembrie) vor fi precipitații slabe predominant sub formă de ninsoare îndeosebi în jumătatea estică a teritoriului. Vor fi condiții de polei.
Mâine, 27 decembrie, vor mai fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 40…50 km/h în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei.
Cum va fi vremea în București
Vremea va fi vântoasă și vor fi rafale de 50…55 km/h. Cerul va avea înnorări temporare și în prima parte a zilei va mai ploua slab, iar spre dimineață vor fi precipitații slabe predominant sub formă de ninsoare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -2…-1 grad.