Connect with us

Călin Georgescu insistă pentru o dezbatere față în față cu Elena Lasconi: „Este în continuare interesată doar de dialogul cu partidele, nu și cu poporul!”

Candidatul independent la prezidențiale Călin Georgescu lansează marți seară o nouă invitație candidatei USR Elena Lasconi pentru o dezbatere față în față, precizând într-un comunicat de presă că este „pentru a treia și ultima dată” când o va face. „Lasconi este în continuare interesată doar de dialogul cu partidele, nu și cu poporul”, acuză echipa de campanie a lui Georgescu.

„În urma informațiilor apărute la postul TV Realitatea Plus o dezbatere a candidaților devine absolut necesară și dorim să reamintim faptul că doamna Lasconi a fost deja invitată de către domnul Călin Georgescu, la o dezbatere 1 la 1, de două ori în decursul acestei campanii din turul al 2-lea. Doamna Lasconi a refuzat în mod public această invitație dovedind o lipsă de respect la adresa poporului nostru. Democrația pe care o invocă presupune o dezbatere directă, dar se pare că doamna Lasconi este în continuare interesată doar de dialogul cu partidele, nu și cu poporul.

Menționăm faptul că alături de TVR am căutat în ultimele zile multiple variante pentru o dezbatere, variante care au fost declinate de echipa contracandidatei. Am insistat inclusiv pentru invitarea la TVR a unor jurnaliști din toate trusturile de presă care să fie prezenți alături de moderatorii TVR și să poată pune întrebări candidaților la cea mai înaltă funcție, dar și aici echipa contracandidatei a început să pună în mod inutil diverse condiții Televiziunii Române. Doamna Lasconi nu a călcat niciodată în TVR în decursul campaniei electorale, reamintim că adresa TVR este Calea Dorobanților Nr. 191, poate ar fi util să știe. Domnul Călin Georgescu nu a avut reprezentant la nicio emisiune din respect pentru simbolul democratic care este TVR.

A fost prezent constant, inclusiv prin intervențiile programate la TVR Timișoara. Doamna Lasconi a absentat și de la TVR Timișoara, având un tipar constant de a vorbi prin interpuși și nu personal.

Astfel, domnul Călin Georgescu dorește să adreseze pentru a treia și ultima dată invitația doamnei Lasconi la o dezbatere față în față, conform discuției cu reprezentanții TVR, în data de 5 decembrie 2024, cu o durată de 48 de minute, durată stabilită de TVR, cu o singură întrebare din partea fiecărui reprezentant media care va dori să onoreze invitația”, este comunicatul transmis de echipa de campanie a lui Călin Georgescu.

Facebook