Președintele Iohannis, la final de mandat. Își cere iertare românilor și le spune cum să voteze la alegerile care urmează

Președintele Klaus Iohannis, aflat la final de mandat, a susținut, sâmbătă seara, un discurs cu ocazia recepției de Ziua Națională a României.
Încă de la începutul discursul, președintele Iohannis a cerut iertare românilor.
„Dragi români, sărbătoarea din acest an are pentru mine o însemnătate aparte, pentru că este ultima dată când mă adresez dumneavoastră de Ziua noastră Naţională în calitate de preşedinte al României. După două mandate şi zece ani în care am avut onoarea de a fi în serviciul ţării, mă despart de această responsabilitate cu emoţie, cu recunoştinţă şi cu o admiraţie nemărginită pentru dumneavoastră, cetăţenii ţării noastre. Zece ani am avut privilegiul de a vă reprezenta. Zece ani în care am încercat să fiu un susţinător al idealurilor dumneavoastră şi un partener în realizarea lor”, a afirmat Iohannis, în discursul său. (…)
Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că, de-a lungul timpului, am luat decizii care v-au nemulţumit şi pe care, cel mai probabil, nu le-am explicat suficient. Timpul nu poate fi dat înapoi, dar vă asigur că la baza tuturor eforturilor şi acţiunilor mele a stat un singur lucru: identificarea celor mai bune soluţii pentru securitatea, bunăstarea şi prosperitatea României şi a cetăţenilor săi”, a declarat președintele Iohannis.
Totodată, președintele României s-a poziționat evident împotriva unui candidat la alegerile prezidențiale, îndemnând românii să voteze pentru democrație și împotriva „extremismului”.
„Alegerile de mâine și cele care urmează nu vor fi numai despre politici și viziuni de stânga, dreapta sau de centru. Nu votăm nici pentru a sancționa sau a recompensa pe cineva, ci votăm pentru a rămâne o țară a libertății și a deschiderii sau a ne prăbuși într-o izolare toxică și într-un trecut întunecat.
Ne aflăm în fața unei decizii existențiale și trebuie să alegem între, pe de o parte, democrația și valorile fundamentale care ne-au ghidat ca națiune europeană modernă și, pe de altă parte, izolaționismul, misticismul extremist și ura față de pluralismul occidental.
Dragi români, știu că în urma evenimentelor din ultimele zile simțiți că vă pierdeți încrederea în instituțiile statului, în puterea și în legitimitatea votului, care reprezintă esența democrației. De aceea, fac un apel la toate autoritățile implicate în gestionarea procesului electoral și în validarea scrutinelor să nu uite că, înainte de toate, este imperativ ca rezultatele electorale, oricare ar fi acestea, să se bucure de credibilitate și să reflecte în mod real opțiunea și voința cetățenilor.
Fiecare vot contează și fiecare cetățean are un rol esențial în conturarea viitorului țării noastre. Nu avem voie să uităm că votul este un drept pentru care semenii noștri au luptat, unii plătindu-l cu sânge, în urmă cu 35 de ani”, potrivit unui mesaj transmis, ulterior, pe pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis.
