Biserica Ortodoxă Română: Credincioșii să aleagă în funcție de zece criterii, printre care și manifestarea credinței în Dumnezeu, promovarea familiei tradiționale și implementarea de politici împotriva avortului
Biserica Ortodoxă Română, printr-o hotărâre din 29 februarie 2024, le-a recomandat credincioșilor să aleagă candidații la alegerile din acest an în funcție de zece criterii, printre care și ”manifestarea credinței în Dumnezeu”, ”promovarea familiei tradiționale” și ”implementarea de politici împotriva avortului”, după cum arată un articol publicat de agenția oficială de presă Basilica în 10 martie și reluat în 6 iunie.
Printre ele se numără familia tradițională, credința în Dumnezeu, apărarea ”cu demnitate” a intereselor poporului român, apărarea resurselor naturale, dezvoltarea agriculturii, apărarea și promovarea sănătății fizice, psihice și morale/spirituale a poporului român.
În calitatea sa de cetățean al Patriei și de părinte duhovnicesc al tuturor enoriașilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea și îndatorirea ca, de pe poziția și prin mijloacele duhovnicești care-i sunt specifice, să participe la viața cetății, sprijinind activitățile menite să promoveze binele obștesc și împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura și morala creștină ortodoxă. În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.
Menține hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), se stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea și demnitatea clericală se numără și aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumești”, iar arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis:a. să facă politică partinică;b. să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizații care poate fi asimilată unui partid politic;c. să candideze la alegerile parlamentare;d. să participe la campanii electorale în calitate de susținător (oare);e. să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.
Clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar și prin susținerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie („nu mă voi îndeletnici cu activități potrivnice chemării preoțești și nu mă voi face părtaș la lucrări și adunări care dăunează Bisericii”, hotărârea sinodală nr. 4670/2008), prevederile Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (2015) și ale Regulamentului pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mănăstirilor (2003) și va trebui să aleagă între cariera politică și misiunea clericală/viața monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.
Sfântul Sinod reamintește apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești.
Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susținerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toți cetățenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate” – transmite Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
I. manifestarea credinței în Dumnezeu și a responsabilității față de comunitate;
II. apărarea libertății religioase și susținerea activităților spirituale și sociale ale Bisericii;
III. respectul pentru persoana umană și promovarea culturii vieții: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat și femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării;-
IV. promovarea unei educații naționale integrale, care îmbină cunoașterea intelectuală cu formarea morală și spirituală;
V. apărarea și promovarea sănătății fizice, psihice și morale/spirituale a poporului român;
VI. diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică și creșterea demografică a României;
VII. apărarea și promovarea patrimoniului cultural și spiritual național;
VIII. apărarea resurselor naturale, ocrotirea mediului și dezvoltarea agriculturii, ca baze ale responsabilității pentru generațiile prezente și viitoare;
IX. sprijinirea comunităților de români din jurul granițelor și a diasporei române, precum și promovarea de proiecte de încurajare a românilor să revină în România;
X. apărarea și promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern și intern.