Connect with us

Confesiuni despre cum își turna Elena Lasconi colegii din presă la SRI 

Pe la începutul anului 2002, un prieten din copilărie care lucra ca polițist în cadrul DIAS m-a rugat, știind că tatăl meu fusese coleg de partid după Revoluție cu regretatul om politic Radu Timofte, să-l ajut, având în vedere că tot încercase să obțină o audiență la dumnealui, care era directorul SRI, scrie Cezar Cătălin Marin.

Sorin Crivăț dorea să intre în audiență la Radu Timofte pentru a-și prezenta CV-ul, având speranța că, pe această cale, șansele lui vor fi mai mari de a intra în sistem. Desigur, am fost de acord să îl ajut. L-am sunat pe Radu și, după câteva zile, acesta m-a primit la biroul lui.

Când am fost poftit în biroul său, am crezut că dă o declarație de presă. În birou se afla o jurnalistă blondă, frumușică, pe care o știam de la Pro TV, Elena Lasconi, și, ca atare, am făcut un pas înapoi pentru a ieși, dar Radu mi-a făcut semn să intru. După câteva minute, blonda a plecat.

Pe seama prieteniei mele cu Radu, i-am zâmbit într-un anume fel, aluziv, față de blonda. Fapt ce l-a făcut pe Radu să-mi spună că Elena este o fată extraordinară, cu mult potențial, pe care o știa de ceva vreme. Lasconi era colaboratoarea lui încă dinainte de a fi numit în funcția de director al SRI.

„Așa cum tu sigur ai venit să mă rogi ceva, la fel și Elena m-a vizitat cu rugămintea să o ajut cu nu știu ce contestație legată de licența ei de la ASE sau ceva de genul acesta. Serviciu contra serviciu.” Radu o ajuta pentru că și Elena îi șoptea la ureche anumite bârfe despre colegii ei de breaslă. Și, în timp ce Radu îmi spunea asta, cu degetul mijlociu al palmei drepte gesticula un semn ca și cum bătea la mașină de scris.

Carevasăzică, regretatul meu prieten a avut gura aurită despre potențialul Elenei. Dumnezeu să-l ierte!

Facebook