Tupeu mare pe baronii liberali! Ilie Bolojan a votat la Bihor şi a vorbit cu jurnaliştii „doar din politeţe”
Președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, curtat de liderii a trei mari partide pentru funcţia de viitor premier al României, a fost primul politician din Bihor care a votat, el prezentându-se la secţie cu un minut înainte de ora 9.
Dat fiind faptul că este unul dintre cei mai vizibili politicieni liberali din ultima vreme şi este ofertat cu funcţia de premier de trei dintre candidaţii unor importante partide politice, Ilie Bolojan, preşedintele PNL Bihor a fost aşteptat la secţia de votare unde era arondat de numeroşi jurnalişti. Cu toate acestea, politicianul nu a fost foarte comunicativ, precizând că va face doar o declaraţie „scurtă, din politețe pentru dumneavoastră”.
Ilie Bolojan, a ajuns la secția de votare nr. 126 de la Colegiul Național “Emanuil Gojdu” din Bihor la ora 8.59, cu un minut înainte de ora 9. După ce a votat la alegerile prezidenţiale, a introdus buletinul de vot în urnă, Ilie Bolojan i-a salutat d pe membrii secției și a ieșit cu pași grăbiți.
Pe hol a fost întâmpinat de jurnalişti pentru declaraţii, dar preşedintele PNL Bihor i-a avertizat pe aceştia că nu vrea să transforme votul său într-o conferinţă de presă şi că va da, totuşi, o declaraţie scurtă, “din politeţe” pentru cei care l-au aşteptat.
„Am votat pentru un președinte responsabil, pentru o Românie modernă și europeană”, a spus el scurt şi a ieşit din clădirea liceului unde pe vremuri şi el a studiat.