Ambasadorul Israelului în România: În această țară, românii și evreii au trăit întotdeauna fără niciun fel de probleme, în armonie și coexistență pașnică
Ambasadorul Israelului în România s-a întâlnit, luni, la Reședința Patriarhală din Capitală, cu Patriardul României, anunță Ziarul Lumina.
„A fost o mare onoare să îl întâlnesc pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Am purtat o conversație foarte interesantă, în care am discutat despre relațiile bune dintre Israel și România și dintre cele două religii ale noastre, iudaismul și creștinismul ortodox. Am vorbit, de asemenea, despre cum trebuie să promovăm și să încurajăm turismul și pelerinajul din România în Țara Sfântă, evidențiind totodată importanța Locurilor Sfinte. Am adus în discuție și necesitatea menținerii păcii și stabilității în Israel, la Locurile Sfinte și în întreaga regiune. Ne dorim cu adevărat acest lucru, iar Preafericirea Sa își dorește ca noi să putem obține pace, stabilitate și siguranță cât mai curând cu putință, atât pentru ca noi să putem trăi în pace și liniște, cât și pentru a putea reîncepe promovarea turismului religios din România în Israel. Este necesar să păstrăm bunele relații existente între români și evrei. În această privință, i-am relatat Părintelui Patriarh istoria familiei mele. Eu m-am născut în Israel, dar părinții, bunicii și străbunicii mei s-au născut aici, în România. I-am spus Preafericirii Sale faptul că, în copilărie, mama îmi povestea cum în această țară românii și evreii au trăit întotdeauna fără niciun fel de probleme, în armonie și coexistență pașnică. Mulți israelieni care sunt de origine română păstrează și împărtășesc numai amintiri bune despre România”, a declarat, Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, ambasadorul Lior Ben Dor.