Connect with us

PSD și PNL au respins proiectul de lege AUR privind reducerea numărului de parlamentari la 95 de senatori și 225 de deputați

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a propus un proiect de lege care viza reducerea numărului de parlamentari la 95 de senatori și 225 de deputați, prin modificarea cotei de reprezentare, cu scopul de a eficientiza activitatea legislativă și de a răspunde dorinței exprimate de români într-un referendum din 2009. Prin această inițiativă, AUR a urmărit să simplifice structura Parlamentului, să reducă cheltuielile publice și să sporească încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Formațiunea susține că o structură legislativă mai restrânsă ar fi mai apropiată de nevoile reale ale cetățenilor și ar permite o mai bună reprezentativitate.

Potrivit inițiativei, un deputat ar urma să fie ales cu 90.000 de voturi, iar un senator cu 210.000. În prezent cota este de 73.000 voturi pentru un deputat și 168.000 voturi pentru un senator, deci schimbarea preconizată este una consistentă. Creșterea cotelor de reprezentare ar duce la alegerea unui număr de circa 225 de deputați și 95 de senatori la scrutinul din 2024, numărul exact depinzând și de prevederile legii în ceea ce privește modul de redistribuire a voturilor. Proiectul a fost însă respins de majoritatea PSD-PNL.

Acest proiect face parte dintr-un set amplu de inițiative legislative propuse de AUR, partidul având peste 200 de proiecte de lege depuse în diverse domenii, toate respinse de coaliția majoritară PSD-PNL. AUR acuză coaliția de guvernare că obstrucționează constant orice reformă care ar putea aduce schimbări reale și beneficii pentru cetățeni. În ciuda acestor obstacole, AUR afirmă că va continua să promoveze inițiative legislative pentru a răspunde așteptărilor românilor și pentru a crea un sistem politic mai eficient și mai apropiat de nevoile societății.

Facebook