Connect with us

Președintele sârb susține că primirea României în UE a fost o decizie „politică”. De ce acuză Bruxelles-ul

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a apreciat joi că Uniunea Europeană îi ţine ţara în afara blocului comunitar pentru că Belgradul a refuzat să participe la sancţiunile împotriva Rusiei, afirmând totodată că decizia de a primi România în blocul comunitar în 2007 a fost una „politică”, informează agenția EFE și Agerpres.

Vucic, care a participat la summitul Comunităţii Politice Europene la Budapesta, a afirmat că economia ţării sale este cea mai puternică din Balcanii de Vest.

„Totuşi, ei încă spun ‘nu avem nevoie de Serbia pentru că nu a impus sancţiuni Rusiei sau pentru că nu şi-a rezolvat anumite probleme’”, a deplâns liderul naţionalist. „Dar nu suntem noi cei care am creat acele probleme, sau nu suntem singurii şi nu voi accepta că suntem responsabili pentru problemele care au fost create”, a adăugat el în declaraţii făcute presei sârbe.

Vucic a declarat că, într-adevăr, ţara sa, candidată la aderarea la UE, dar cu legături tradiţionale cu Rusia, nu a impus sancţiuni acestei ţări, și că în schimb a trimis Ucrainei ajutoare în valoare de 52 de milioane de euro.

Guvernul sârb a anunțat încă din primele zile ale războiului din Ucraina că nu intenționează să impună sancțiuni împotriva Rusiei, dar că susține integritatea teritorială a Ucrainei.

O rezoluție a Parlamentului European a cerut Serbiei să impună sancțiuni împotriva Moscovei încă din iulie 2022 în condițiile în care statele candidate la aderare trebuie să își alinieze treptat politica externă cu cea a UE.

Vucic a reiterat poziția Belgradului chiar înspre finalul lunii trecute, în timpul unei vizite oficiale pe care a făcut-o la Moscova și în cadrul căreia s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin.

Vucic susține că Serbia e mai puternică economic decât România și Bulgaria când au fost primite în UE

Preşedintele sârb a mai declarat joi la Budapesta că încorporarea României şi Bulgariei în UE în 2007 a fost o decizie „politică” şi că Serbia este mai puternică din punct de vedere economic decât erau jumătate dintre membrii actuali atunci când s-au alăturat clubului comunitar.

„Astăzi suntem la acelaşi nivel cu unul sau doi membri ai UE care au primit 60, 70 sau 90 de miliarde de euro, în timp ce noi am primit două miliarde. Doar un număr mic de membri UE pot îndeplini toate criteriile cerute Serbiei”, a acuzat Vucic.

Oficial, Serbia este candidată la aderarea la UE încă din 2012 şi până în prezent au fost deschise 22 din cele 35 de capitole de negociere.

Totodată, preşedintele sârb a cerut joi la Budapesta un acord de încetare a focului în Ucraina.

„Mesajul meu cheie este să începem să vorbim în sfârşit despre un armistiţiu, nu despre cine va câştiga. Nu cred că există un învingător în război. Această pace ar fi benefică pentru întreaga lume, în special pentru Europa”, a apreciat Vucic, care a deplâns totodată faptul că „unii oameni nu înţeleg” pledoaria lui în favoarea unui armistiţiu.

Vucic a declarat de asemenea că „Europa trebuie să acţioneze strategic cu responsabilitate, trebuie să ia decizii strategice şi să nu se ocupe de trivialităţi şi de proceduri birocratice, trebuie să privească realitatea într-un mod diferit decât a făcut-o până acum”. 

Facebook